„Siguranţă şi prosperitate pentru România”.

„Ne propunem guvernarea orientată spre familii şi nu spre indivizi. Familia trebuie să fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale. De exemplu, propunem creşterea numărului de creşe publice, care să poată îngriji copiii de la vârsta de un an, extinderea programului ‘Şcoală după şcoală’, gratuită până la ora 18.00, pentru armonizarea programului elevilor cu cel al părinţilor”, a declarat, în discursul său, președintele UNPR Maramureș, Nuțu Fonta.

Cele cinci teme lansate în dezbatere de vice-premierul Gabriel Oprea sunt: Renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei şi noul stat social. ”Renașterea națională privește restabilirea echilibrului demografic, având totodată și o componentă identitară atât pe relația cu românii din țară, cât și pe relația cu românii din diaspora. UNPR consideră că renașterea națională este strâns legată de valorile familiei.

Prin urmare, ceea ce propunem nou pe scena politică este guvernarea orientată spre familii și nu spre indivizi. Familia trebuie să fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale, iar acest lucru trebuie să se regăsească în toate domeniile administrate public. Tot pe direcția renașterii naționale, pe relația cu diaspora, trebuie să ne uităm mai bine la nevoile reale pe care le au familiile de români din afara granițelor. Se cheltuie prea mulți bani pe festivaluri folclorice și expozitii de artă, în loc ca unele din aceste fonduri să fie cheltuite pentru școli sau măcar cursuri de istoria românilor și de limba română”, a declarat explicat și prim-vicepreședintele UNPR Maramureș, Corin Cherecheș.

Corin Cherecheș: ”Reforma în educație și sănătate trebuie să însemne un salariu aproape dublu pentru profesori și medici”

A doua temă propusă dezbaterii este funcționarea statului. Educația și sănătatea sunt gratuite doar pe hârtie, iar administrația publică, deși supradimensionată, nu îndeplinește cerințele în ceea ce privește competența și eficiența, susțin reprezentanții UNPR. ”Ca măsuri concrete, vizăm evident o creștere a salariilor în sistemul public. Însă trebuie să fim conștienți că aceste salarii nu sunt sustenabile fără o reorganizare a sistemului public.

Administrația produce astăzi prea multe hârtii și prea puține soluții. Un alt set de măsuri trebuie să ducă la o separare a apelor între sistemul public și cel privat, mai ales în domeniile sănătate și educație. Astăzi, atât profesorii cât și medicii, sunt nevoiți, din cauza salariilor mici, să își ia jumătate de normă și în sistemul privat. Între sistemul public și cel privat trebuie să existe competiție reală și nu o complicitate. Reforma în educație și sănătate trebuie să însemne un salariu aproape dublu pentru profesori și medici”, a concluzionat prim-vicepreședinte filialei județene a UNPR, Corin Cherecheș.

UNPR-iștii consideră că România nu ar trebui să rămână naivul Europei

O a treia temă majoră este rolul României în lume, iar UNPR consideră că România trebuie să-și asume mai clar destinul său istoric în regiune, în special pe relația cu Republica Moldova. ”Suntem membri NATO, suntem parteneri de încredere și ne-am câștigat pe merit dreptul de a vorbi cu o voce mai puternică în spațiul internațional.

Astăzi trebuie să ne asumăm și beneficiile locului pe care îl ocupăm în angrenajul euro-atlantic. Singurul parcurs realist pentru Republica Moldova este cel spre Uniunea Europeană și spre NATO”, a precizat liderul UNPR Maramureș, Nuțu Fonta. Funcționarea Economiei este o altă temă propusă de reprezentanții UNPR, care susțin că sunt cinci pârghii care pot fi acționate în beneficiul României: un cod fiscal care să încurajeze investițiile, facilități pentru încurajarea capitalului românesc, protejarea resursei umane înalt calificate, agricultura și dezvoltarea transporturilor.

”UNPR vrea să aducă nou este o asumare clară, tranșantă a interesului național în economie. Suntem o țară europeană, dar să nu încercăm să fim mai europeni decât alte țări din Uniunea Europeană. Nu văd de ce România ar trebui să rămână naivul Europei. Trebuie să cădem cu toții de acord că apărarea intereselor economice naționale este vitală și că România trebuie să învețe să mai spună și NU în fața intereselor altora”, a arătat președintele UNPR Maramureș, Nuțu Fonta.

Cea de-a cincea și ultima temă este legată de noul stat social. Accentul trebuie să se extindă treptat dinspre protecția de natură materială, respectiv de la ajutoarele sociale, către protecția de natură juridică, în relațiile de muncă și în relațiile de natură comercială. ”Concret, trebuie restabilit echilibrul între angajați și angajatori, între consumatorii și furnizorii de utilități, între cei cu venituri foarte mari și cei cu venituri foarte mici. Cele cinci teme pe care le propunem sub titlul Siguranța și Prosperitatea României au la bază viziunea UNPR despre interesul național, despre valorile familiei și despre valorile naționale”, a declarat președintele PSD Borșa, Sorin Pop.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...