”Ministerul Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la București”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică, informează g4media.ro

România este membru fondator al Unității Multinaționale de Transport Strategic, din 2008 alături alte nouă țări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria, și două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.

Imediat după ce va ajunge pe aeroportul Otopeni, încărcătura va fi transferată în camioane care vor duce combinezoanele în întreaga țară.

”Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU, și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne”, a anunțat GCS.

Primul transport care conținea alte 100.000 de combinezoane a ajuns ieri din Coreea de Sud.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet