În interesanta sa demonstraţie, autorul ne spune că „Elementele componente de bază ale ADN-ului – hidrogen, azot, oxigen şi carbon – se traduc direct în litere-cheie din alfabetele ebraic şi arab. În aceste limbi, codul nostru genetic respectă ortografierea vechiului nume al lui Dumnezeu[...] „Şansa ca această legătură să apară „din întâmplare″ este de aproximativ 1 la 200.000″.

Dacă ne gândim că la „1la 200.000″ trebuie înţeles ca1 împărţit la 200.000, totul devine mai clar, dar tot rămâne întrebarea: cum s-a ajuns la asemenea estimare?

Nu e singura ocazie ca să nu fiu de acord cu autorul. Gregg Braden zice că ideea de a considera ADN-ul un mesaj de la o forţă superioară nu e nimic altceva „decât soluţia pentru obţinerea unei păci de lungă durată [...]″. Cu această afirmaţie nu pot fi de acord. Cumva sună a compromis, ceva de genul „până una-alta, e bună şi ideea asta″...

Autorul combate teoria darwinistă cu privire la evoluţia specilor şi pune o întrebare argumentată, care poate pune în încurcătură pe oricare teoretician al apariţiei omului modern pe suprafata Pământului: „Dacă oamenii moderni existau pe Pământ simultan cu cei pe care i-am considerat a fi stămoşii noştri primitivi, atunci trebuie să ne punem următoarea întrebare: de unde am venit noi / de unde au venit ei?″.

Am găsit şi aici greşeli de tehnoredactare. Sper ca sunt doar de tehnoredactare... Radiotelescopul despre care se vorbeşte la pagina 69, este instalat la Arecibo (în Puerto Rico), nu la Aricebo (denumire geografică inexistentă)!

Se aminteşte despre legende care, studiate cu atenţie, s-au dovedit a fi locuri sau întâmplări adevărate. Ni se dau exemple Machu Picchu, descoperit în 1911, şi Arca lui Noe, de pe muntele Ararat din Turcia. Dacă despre aşezarea incaşilor nimeni nu-i poate contesta existenţa, localizarea Arcei biblice rămâne, în continuare, o incertitudine, chiar dacă pentru Gregg Braden este o certitudine.

„Codul lui Dumnezeu″ are o interesantă bază de argumentare în „Sepher Yetzirah″, sau „Cartea creației″, care este „un eseu teoretic despre problemele cosmologiei și cosmogoniei. Scris probabil între secolele III și VI, este unul dintre cele mai vechi texte speculative care există în ebraică. Meditația mistică pare să fi fost una dintre sursele din care și-a inspirat autorul. Subiectul său principal este elementele lumii care se găsesc în cele zece numere elementare și prime, Sephiroth, așa cum le numește cartea, și cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Acestea reprezintă forțele misterioase a căror convergență a produs diversele combinații care pot fi observate de-a lungul întregii creații, sunt „treizeci și două de căi misterioase ale înțelepciunii”, cu care Dumnezeu a creat toate exista″.(sursa: https://afrikhepri.org/ro)

Autorul ne spune că „Sepher Yetzirah″ începe cu „o descriere a celor zece lumi, sefiroţi, care definesc relaţia dintre forţele creaţiei″. Mai departe, Bradden subliniază că teoriile referitoare la Creaţie susţin că Universul e alcătuit din cel puţin zece dimensiuni. Fiecare sefirot are un atribut care-l defineşte şi pe care ni-l dorim a-l avea: înţelegere, înţelepciune, dreptate, compasiune, etc.

Aflăm că alfabetul ebraic are trei litere fundamentale sau litere mamă: Alef (A), Mem (M), Şin (Sh). Aceste litere au fost folosite de Dumnezeu pentru a crea Universul. „Atribuind o putere uriaşă alfabetului ebraic, Sepher Yetzirah spune că, din litere, Dumnezeu „a descris tot ceea ce s-a format si tot ce se va forma″.″

Mai departe, Gregg Braden vorbeşte despre un capitol al ştiintei mai puţin cunoscut, gematria, adică studiul relaţiei dintre litere si cifre, pentru că, după cum se ştie, „fiecare literă a fiecărui alfabet a fost dintotdeauna legată de o valoare numerică specifică″.

Suntem purtaţi apoi de la alfabet la elementele chimice din Tabelul periodic al elementelor. Mr. Braden nu pomeneşte numele Mendeleev. Greu de acceptat sau de înţeles o asemenea atitudine. Ce să-i faci... nu tot ce există pe lumea asta a fost descoperit de americani... Chiar mi se pare hilar că numele savantului rus lipseşte cu desăvârşire din argumentele autorului.

Cel mai important mesaj al cărţii este că în codul genetic uman este Numele lui Dumnezeu. Concluzia autorului: „În incertitudinile unei lumi în schimbare, această dovadă serveste la reînnoirea certitudinii că există cineva „acolo″ în care putem crede – oferindu-ne, în acelaşi timp, şi un motiv pentru a crede în noi înşine″.

Cu alte cuvinte, există speranţă!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News