Aici Enea îi cere preotesei-prezicӑtoare sӑ-l îndrume cum sӑ-şi poatӑ vedea tatӑl aflat pe celӑlalt tӑrâm, al morţilor. Sibila de la Cume prezice întâmplӑri ciudate, „Cu taine adevӑrul mestecându-l”.

Ajuns la intrarea în Infern, Enea gӑseşte acolo Jelania, Bolile, Bӑtrâneţea, Spaima, Foamea „ce te-nvaţӑ Rӑul”, Mizeria „de care ţi-e ruşine”, „Şi moartea, şi amara Suferire, / Şi Somnu-apoi, al Morţii frate geamӑn, / Şi ticӑloasele Plӑceri din cuget, ”, Rӑzboiul, şi „Vrajba cea descreieratӑ”.

Când am citit „Şi Somnu-apoi, al Morţii frate geamӑn”, mi-am amintit imediat de un alt mare luptӑtor legendar, Napoleon, care spunea cӑ „moartea este un somn fӑrӑ vise”.

Enea o întâlneşte aici şi pe Dido, de care „Cu aceeaşi dragoste-i purta de grijӑ” fostul ei soţ, Sihéus.

O frumoasӑ exagerare foloseşte Vergiliu la întâlnirea dintre viul Enea cu duşmanii lui greci, acum morţi. „Dar cӑpitanii grecilor, armia / Ocârmuit cândva de Agamemnon, / Când îl vӑzurӑ fulgerând sub arme, / Acolo printre umbre, pe Enea, / Cutremuratu-s-au cu mare spaimӑ.”

Enea îşi vede, în sfârşit, tatӑl. „Cercӑ grumazu-n braţe sӑ-i cuprindӑ: / Nӑluca-mprejuratӑ, în trei rânduri / Din braţe-i lunecӑ, zadarnic prinsӑ, / Ca boarea de uşoarӑ sau ca visul”.

Anhise îi ţine fiului sӑu Enea o excepţionalӑ lecţie despre facerea lumii: „la început, şi cerul, şi pӑmântul, / Şi ariile mӑrii necuprinse, / Şi discul lucitor al lunii pline, / Şi soarele, cerescul policandru, / Un duh le-a plӑmӑdit pe dinӑuntru: / Topit în ale lumii mӑdulare, / Cugetu-a pus materia-n mişcare / Şi s-a fӑcut, din trup şi cuget, una”.

Apoi, îi spune cӑ viitorul fiu al lui Enea, „El, cel dintâiul, / Amestecat cu sângele italic, / Se va urca pe ţӑrmurii luminii. / Alban e numele-i: îl cheamӑ Silviu / Şi fi-va cea din urm-a ta odraslӑ”.

Pe acest ultim fiu, atunci când Enea va fi bӑtrân, soţia lui, Lavinia, îl va creşte „ca pe-o sӑlbӑticiune”. Dar el va deveni rege. „Şi-un şir de regi dintr-însul se va naşte. / Prin el, al nostru neam la Alba Longa / Va stӑpâni”.

Sfatul dat de Anhise fiului sӑu: „Cu braţul tӑu sӑ cârmuieşti noroade; / Iar meşteşugul tӑu, acesta fi-va: / Sӑ statorniceşti deprinderile pӑcii, / Sӑ-i cruţi pe cei supuşi, iar pe trufaşi / Sӑ-i nimiceşti”, nu pare sӑ se altereze peste veacuri.

Anhise îşi scoate fiul din Infern în mod simbolic, prin poarta de fildeş, locul pe unde „manii risipesc în lume / Amӑgitoare nӑluciri”.

Enea revine printre cei vii. „Se-ndreaptӑ cӑtre portul Caieta. / Se-aruncӑ ancorele de la prore, / Iar pupele spre ţӑrmur se înşirӑ”.

Citește și