Mircea Crişan are o evoluţie spectaculoasӑ în timp. De la ʺCristale de nuc şi cerneluri amareʺ-carte de care m-am ocupat cu puţin timp în urmӑ, pânӑ la ʺÎntre Dumnezeu şi femeie. Întotdeaunaʺ e o distanţӑ de câţiva ani – ca timp, dar totodatӑ o distanţӑ şi mai mare ca stil, ca abordare, ca mesaj transmis.

Un amestec fericit de poezie de dragoste şi de poezie religioasӑ, care îşi gӑseşte sinteza în versurile-rugӑciune: ʺnoi/cei care sângerăm/te rugăm Doamne/ajută-ne/să ne fim şi mai dragi unul altuiaʺ.

Mircea Crişan ştie sӑ mânuiascӑ verbele şi diatezele. El zice ʺştiu să aştept/să te aşteptʺ. Dupӑ cum se vede, aşteptarea n-a fost pasivӑ (fiindcӑ tot aminteam de diateze). Chiar a dovedit ceea ce scrie. Ştie, zice el, ʺsă îndrept/sau să mă îndreptʺ.

ʺÎntre Dumnezeu şi femeie. Întotdeaunaʺ induce o stare imposibil de definit, în care mesajul liric emanӑ din fiecare poezie. Ce frumoasӑ poate fi viaţa, când cel iubit constatӑ ʺce ciudate mişcări are/acest fior al pasului tău/care îmi porneşte din călcâi spre ochi/parcă ar fi iubire/ citită în oglindăʺ.

O declaraţie de dragoste pe care n-am mai întâlnit-o nicӑieri: ʺeşti dimineaţa tuturor temerilor mele/şi înainte să ieşi din casă/aminteşte-ţi că tare îmi place cum/îţi stă cu gândul la mineʺ îmi confirmӑ cӑ existӑ fior poetic autentic în poezia modernӑ.

Mircea Crişan a fost inspirat când a scris culegerea aceasta de poezii. Se vede c-a stat (evident, cu gândul) între Dumnezeu şi femeie. Altfel nu-mi explic cum a reuşit frumuseţea de poezie: ʺnici eu nu ştiu cât este de bine/să mă iubeşti/de aceea/cert cuvântul să semene cu tine şi/ mângâi litera să îţi simt mirosulʺ.

De la romantism, ca în versurile de mai sus, autorul poate sӑ transmitӑ şi un mesaj fin de voluptate, când vorbeşte despre ʺaceastă teribilă îndrăzneală/de a te cerceta/de parcă ai fi/strategie de războiʺ.

Doar lângӑ fiinţa iubitӑ autorul se simte împlinit. ʺdoar lângă tine pot să deschid/cu o singură mână/imaginaţia îngerilor ca pe-o fereastră/doar lângă tine/îmi pot asculta viaţaʺ.

Îngemӑnarea perfectӑ dintre dragoste şi divinitate se reflectӑ în poeziile lui Mircea Crişan şi când îi spune iubitei: ʺai avut o idee genială/să îmi arăţi cum se poate sta în genunchi pe scaun/de aceea data viitoare când faci asta/ involuntar/ia-mă de mână să ne înălţăm împreunăʺ.

Cititorul e purtat pânӑ la marginea realului, adicӑ pânӑ acolo ʺunde/raţiunea nu mai are sens/pe sfârc de şoaptӑʺ.

Autorul stӑ de vorbӑ cu Dumnezeu în cartea aceasta. Nimic nu-i de mirare. Cine o va citi, va înţelege despre ce-i vorba, urmӑrind în primele pagini, un dialog între autor şi ÎPS Justinian. ʺdacă tot nu mai avem secrete/acum/ să îmi spui despre eaʺ. - se adreseazӑ Mircea Crişan divinitӑţii, iar mie îmi aminteşte de Eric Emmanuel Schmitt şi de tulburӑtorul sӑu roman ʺOscar şi tanti Rozʺ...

Sunt, totuşi, câteva fragmente de poezii în acest volum care nu-s pe gustul meu. De exemplu, în secvenţa ʺîn amorţirea asta pustie din mine unde/te pot întreba/dacӑ frigul e crem sau/doar te chemʺ , rima ʺcrem-chemʺ mi se pare forţatӑ.

Altӑ forţare apare, dupӑ pӑrerea mea, în versurile: ʺmă pun repede să te aştept/să ne întâlnim enorm pe buze/această pistă de alergare pentru emoţieʺ.

Paronimele, sau cel puţin cuvintele cu asemӑnare foneticӑ evidentӑ, se gӑsesc din plin în cartea lui Mircea Crişan. Exemple: ʺcă totul e prea limpede/în această prindere/şi cuprindere în mii de/ bucăţi de bucurieʺ. Sau: ʺşi uneori când nu mi te permit/crede-mă pornit să/promit că [...]ʺ.

Mircea Crişan reuşeşte o spectaculoasӑ contopire spaţio-temporalӑ când scrie: ʺce bine că te-ai făcut timp/pentru mine femeieʺ.În aceeaşi lume idealӑ ar vrea sӑ–şi ducӑ întreaga existenţӑ poetul: ʺeu vreau să simt în fiecare clipă acest acum/în care te iubesc/pentru toată viaţaʺ.

Îmi place ideea curajului cu orice preţ, cu orice risc mai bine spus, chiar şi acela de a fi respins. Autorul, sau, sӑ fim drepţi, eul sӑu poetic, poate spune iubitei: ʺmă arunc spre tine chiar dacă nu mi te întinzi/plasă de siguranţă/şi nu-mi trebuie coardă elastică/pentru că cei în chingi/nici nu cad dar nici nu se înalţăʺ.

O poezie cu un frumos mesaj religios şi de dragoste în acelaşi timp este urmӑtoarea :ʺabia acum m-am prins de ce/stau în genunchi/în acele momente/de intimitate/Dumnezeu îmi umblă prin încheieturiʺ.

Mircea Crişan are şi de data aceasta unele poezii pe care le-am plasat la diferite categorii. La categoria <> s-ar potrivi versurile: ʺde fiecare dată văd poezie/după ce şterg de sânul tău/hârtia curată pe care nu mă încumet să o încep/cu vreun cuvânt despre noiʺ.
La categoria <> am încadrat fragmentul: ʺmi-ai îngrijit buzele la sân/şi s-a făcut linişteʺ.

Categoria <>: ʺdaţi-mi un punct fix/dar acel fix să fie în ochii iubitei mele/pentru că aici/lângă femeie pot să ridic universulʺ.

Ultima categorie în care pot plasa o poezie a autorului este <> şi explicaţia apare (sau nu?) în versurile: ʺdar acum mă simt dator să-ţi dau ceva în schimb/de aceea îţi las umărul/dar îţi iau sânul/să am şi eu un/încărcător de armă cu de-prinderi/de apropiereʺ.

De data aceasta ʺcategoriileʺ pe care le-am propus pentru unele poezii ale lui Mircea Crişan au rolul, în afarӑ de acela de a descreţi puţin frunţile cititorilor, şi pe acela de a scoate în evidenţӑ posibilitӑţile sale de exprimare, care par a fi fӑrӑ limite. Poetul zice ʺcă numai aşa pot să înţeleg dacă/cerul îmi lasă pe degete lacrimă/sau mi te lasă/poezie/în fracţiunea asta de gând/a universuluiʺ.

Rӑspunsul poate veni de la oricine citeşte ʺÎntre Dumnezeu şi femeie. Întotdeaunaʺ. Mircea Crişan are, pe degete, ʺîn fracţiunea asta de gând/a universuluiʺ, poezia. Nu-i puţin lucru, nu-i la îndemâna oricui. Pentru mine, a fost o plӑcere sӑ-i citesc poeziile, a fost o încântare sӑ scriu câteva cuvinte despre ele.

Citește și

loading...