Câteva scurte comentarii ale unor schiţe din „Marele coordonator” pentru a-l cunoaşte mai bine pe autor apar în rândurile care urmeazӑ.

În „Preţul”, Gyuszi, nou locuitor al Raiului, când „heruvimii cu paloşe de foc [...] nu erau cu ochii pe şirul de sfinţi”, îşi fӑcea evantai din „nimbul glorios”, cӑldura de-acolo fiind greu de suportat, observӑ cӑ îşi pierde aureola de sfânt. Un sfânt din apropiere, Sanyi, îi spune sӑ nu-şi facӑ griji, „tot nu-ţi cere nimeni socotealӑ de ea, decât la Rusalii. [...]. Pânӑ atunci zuleşti tu vreuna de undeva”.

În schimbul aurei sfinte, Gyuszi are deasupra capului o tӑbliţӑ pe care scrie un preţ, în drahme. Dupӑ „intervenţii” la nivel superior, plӑcuţa e înlocuitӑ, pe rând, de altele, pe care scrie alte preţuri, în aceeaşi monedӑ. Acest fapt cu totul neobişnuit atrage atenţia sfinţilor din jur care – ne spune bietul Gyuszi - , „dӑdurӑ din nimburi îngânduraţi, bombӑnind cu subînțeles”.

Pânӑ la urmӑ, prin mijlocirea sfântului Rafael, preţul sfântului mult mai mic în grad, Gyuszi, se modificӑ pentru ultima datӑ: 1 talant de aur. Dintr-o greşealӑ de ortografie, scrie pe plӑcuţӑ „1 talent de aur”. Ceea ce se potriveşte pe deplin scriitorului !

O propunere ineditӑ apare în „Sӑ scriem uitӑri!”. „Când toatӑ lumea îşi scrie memoriile, eu am curajul sӑ propun un lucru inedit: Prieteni, hai sӑ scriem şi uitӑri! Uitӑri literare, uitӑri istorice, uitӑri ale generaţiei, ale contemporanilor, […]”.

Aceasta pentru cӑ „Mulţi dintre cei ce îşi scriu amintirile o fac cu intenţia de a uita propriul lor rol în cele evocate”.

Scrisul lui Bajor Andor e plin de admirabile subtilitӑţi. „Astfel se nasc imaginile unor epoci trecute, pictate cu o funingine, la obţinerea cӑreia n-a contribuit decât flacӑra conştiinţei celui care şi le aminteşte”, ni se spune mai departe.

…Şi ni se face tuturor o invitaţie, atât de valabilӑ, atât de necesarӑ azi!: „…haideţi sӑ ne scӑldӑm o datӑ în apele uitӑrii, adicӑ în apele vieţii de basm. S-ar putea ca în felul acesta sӑ înnegriţi apa vieţii, dar ea se va limpezi curând de murdӑrii”. Ce bine-ar fi s-o facem…

În „Şcoala sentimentelor”, ne întâlnim cu „Oliver, […] un tânӑr palid şi cu ochii înfocaţi”. În comunitatea lui era considerat un om de mare culturӑ, pentru cӑ „se tundea extrem de rar” şi „în şcoala medie fusese scutit de gimnasticӑ”.

Venind vremea însurӑtorii, Oliver, mare amator al cӑrţii „Suferinţele tânӑrului Werther” de Goethe, îi tot aminteşte un fragment din carte Suzanei, iubita sa care, sӑraca, se sperie mereu când aude variaţiuni pe seama unui câine, variaţiuni puse la modul figurat.

Cei doi tineri se distreazӑ, în piaţӑ. Oliver vorbeşte întruna despre carte, iar Suzana tot câştigӑ cӑţei de ipsos la tombolӑ. „Când se umplurӑ de Goethe şi se încӑrcarӑ cu cӑţei de ipsos, pornirӑ mai departe, cuprinşi de sentimente elevate”.

Discuţia ajunge la pӑsӑrile cântӑtoare, la care intervenţia Suzanei ne poate stârni hohote de râs: „Avem şi noi una acasӑ, în colivie […]. Fluierӑ atât de minunat, încât auzind-o, simt cum îmi cad plombele din mӑsele”.

În final, aleasa lui Oliver cel cult nu-i Suzana, fata proprietarului magazinului de pӑlӑrii, ci fata cofetarului.

Rogojin Fülöp din „Eclipsa de soare din strada Bibilicii”, e responsabilul strӑzii. În aceastӑ calitate, „strӑbӑtea strada de la un capӑt la altul, cu mâinile în şolduri, cu capul plecat, ca omul care cugetӑ adânc, fӑrӑ a-i veni însӑ nicio idee”.

Responsabilul strӑzii Bibilicii îşi anunță, într-o bunӑ zi, locuitorii: „Mâine va fi eclipsӑ de soare, prima eclipsӑ de soare a științei libere, care serveşte acum interesele maselor muncitoare”.

Anunţul, pe aceeaşi temӑ cu puternice accente de acţiune de combatere a ignoranţei ştiinţifice, așa cum se punea problema pe la mijlocul secolului XX, se terminӑ cu o invitaţie: „Toate elementele conştiente şi combative sӑ ia parte la aceastӑ temerarӑ acţiune!”.

Autorul ştie sӑ „atingӑ” problemele care au bulversat societatea comunistӑ din care, pânӑ nu de mult, am fӑcut parte: „Primii care dӑdeau exemplul bun erau cei al cӑror trecut fusese întunecat de niscaiva umbre ale lunii”. Excelentӑ subtilitatea autorului!...

În „Scrisorile lui Filip Schemӑ [...]”, Bajor Andor „dӑ sfaturi” unor mari scriitori ai lumii, prin mijlocirea unor scrisori imaginare pe care le trimite. Umorul şi fantezia mustesc – pur şi simplu! – în aceastӑ originalӑ schiţӑ. Autorul spune în preambul cӑ dӑ aceste scrisori publicitӑţii, pentru cӑ neprimind rӑspuns la ele, înseamnӑ cӑ destinatarii şi-au schimbat adresa.

Scrisoarea pentru Homer are adresӑ de...Arad, „unul din prezumtivele dumneavoastrӑ oraşe natale”. Bajor Andor îl vede pe autorul „Iliadei” şi „Odiseei” ca pe un corespondent de rӑzboi care şi-a publicat materialele culese la faţa locului sub forma unui roman-reportaj.

De fapt, bӑşcӑlia autorului se îndreaptӑ spre regimul comunist în care trӑia când a scris „Marele coordonator”. Nu ştiu cum a scӑpat de cenzurӑ aceastӑ carte, apӑrutӑ în 1978! Din când în când, Bajor Andor mai face câte o „înţepӑturӑ” la adresa fostului regim. Îi atrage atenţia lui Homer cӑ „Odiseu, care deţine un cal de lemn atât de mare, este în fond un chiabur, fapt care, de altfel, explicӑ pe deplin şi motivul intrigii”.

În altӑ „scrisoare”, autorul are de dat sfaturi lui Shakespeare. De ce apare întâi numele Romeo şi abia apoi al Julietei? Curatӑ discriminare! „În felul acesta nu se poate lupta în interesul egalitӑţii în drepturi a femeii, ci, dimpotrivӑ, obţii exact efectul contrar celui dorit”. Umorul şi sarcasmul autorului nӑscut la Oradea merg mai departe şi-i propune Marelui Will schimbarea titlui piesei de teatru în „Un cadru tânӑr şi o cadrӑ tânӑrӑ vor sӑ-şi organizeze viaţa în comun”.

Dacӑ lui Homer i se adreseazӑ cu „dumneavoastrӑ”, în schimb pe Shakespeare îl tutuieşte. Îi recomandӑ, auzind cӑ lucreazӑ la o piesӑ „Othello, sau Tӑmâioasa, sau aşa ceva”, sӑ nu cumva eroul piesei sӑ sugrume „în final un cadru feminin cu posibilitӑţi de dezvoltare”.

„Bӑiete, sӑ nu aud cӑ faci aşa ceva! [...] ar fi cu mult mai just sӑ popularizӑm libretele Casei de Economii!”- îi mai „transmite” autorul celui mai mare dramaturg al omenirii.

Bajor Andor a trimis o scrisoare şi lui Balzac, dupӑ citirea romanului „Moş Goriot”. I se reproşeazӑ francezului cӑ popularizeazӑ figura unui capitalist bӑtrân. Balzac zugrӑveşte realitatea, în loc sӑ ne arate „cum şovӑie şovӑitorii, cum ţes intrigi intriganţii”.

O carte plinӑ de umor, de subtilitӑţi şi de „sӑgeţi” îndreptate împotriva regimului comunist, împotriva defectelor omeneşti. În „Perpetuum mobile”, chiar e vorba de ceva (de fapt, de cineva) care se mişcӑ tot timpul, bӑtrânul Ernő, care merge peste tot cu un tablou pe care se vede cum „pe acolo, pe unde e albastru, intrӑ apa, apoi pe-acolo, pe unde e verde, intrӑ din nou”.

Nimeni nu bagӑ în seamӑ „descoperirea” bietului bӑtrân, care aleargӑ pe la toate autoritӑţile cu tabloul în braţe. Naratorul îl invitӑ sӑ mai treacӑ pe la el, dar Ernő n-are timp. Trebuie sӑ alerge tot timpul cu tabloul lui din care nu se înţelege nimic!...

Bajor Andor este, nu încape îndoialӑ, aşa cum scrie el însuşi în „Preţul”, „1 talent de aur”!



Citește și