Autorul nuvelei a fost „pus la zid” pentru că în „Duduca Mamuca” există o scenă în care o mamă de 57 de ani intră, în locul fetei ei, în camera unui cuceritor de inimi de 17 ani. Apărută în 1863, nuvela a fost schimbată în părţile ei imorale(?) de Haşdeu şi republicată în 1864 sub titlul „Micuţa”.

Personajul principal e atras de o nemţoaică al cărei unic şi mare defect era că nu era...româncă.
„...o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar feţele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte”.

Plăcut termen de comparaţie găseşte Haşdeu!
„Era frumoasă ca o româncă!”

Extrem de precis devine personajul principal în autoevaluarea sentimentalismului său destul de rece, după cum se poate observa din fragmentul următor:
„...artistul ar trebui să fie totdauna răce, răce ca dreptul pozitiv, răce ca litera legilor. [...] –

El însuşi-personajul principal adică- e „răce”.
„Natura mea fiind răce, răceala pentru mine e naturală.”

Descrierea umoristică a unui personaj prin compararea lungimii nasului cu diferenţa dintre mărimea dispăruţilor mastodonţi cu elefanţii de astăzi reprezintă alt moment plăcut al nuvelei:
„...un nas; un nas în crăpătura ușii, un nas antedeluvian, adică un nas a cărui mărime covârșește în același grad mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârșa pe elefante.”

În altă parte a nuvelei, comicul marelui cărturar e mai subtil şi mai savuros totodată:
„Profesorul - un june cu ochelari pe nas, cu nasul ridicat în sus de frică să nu-i pice ochelarii, ceea ce - ridicarea nasului - îi era lesne de făcut din cauza ușorității căpățânii întregi.”

Alt exemplu de comic l-am găsit în următoarea frază:
„– Ce nenorocire s-a întâmplat cu dv., domnule! a început Cati, ștergând lacrimile ce-i curgeau din ochi, ca și când ea ar fi mâncat o oca de hrean.”

O admirabilă limbă românească foloseşte Haşdeu, pigmentată cu expresii pe care noi nu le evităm azi
„...m-am uitat la ceasornic: era două fără un pătrar”.

Sau: „Baronul - model de bunomie[...].”

Haşdeu este un mare filolog. Observaţiile sale asupra limbii române apar şi în următorul fragment al nuvelei „Micuţa”:
"Spițerule! Am gândit mult despre modul în care ai putea face mai nimerit ca zâna mea să poată ghici numele adoratorului său. S-ar putea ca ideea mea să nu fie rea. Dacă ea îți va putea conveni, iată-i esența. Vei putea pune în nécessaire alăturata aici marcă a neamului meu, ceea ce lesne va putea stârni curiozitatea ei, ș-atunci îi vei putea explica că, după cunoștințele tale eraldice, ea n-ar putea fi decât a baronilor Rosen. Al tău până la moarte, R."

Concluzia lui Haşdeu trasă după studierea textului de mai sus, spusă prim mijlocirea personajului principal:
„De acum nu mai este îndoială că Feldeșul iubește pe Micuța: un om teafăr n-ar fi întrebuințat atâtea „pot".”

Sătul probabil de mult prea aspra reacţie a personalităţilor vremii la prima variantă a nuvelei, printre care V.A. Urechia şi Titu Maiorescu, Haşdeu spune unele lucruri mai pe ocolite, cum ar fi:
„Doamna Victoria Przikszewska [...] văduva unui căpitan austriac ucis în Ungaria, primea de la recunoscătoarea ocârmuire o pensiune atât de mică, încât, pentru a nu muri de foame, spre economia finanțelor statului, ea era silită a întreprinde negoțul frumusețelor goale și leneșe.”

Fin observator al reacţiilor unei femei îndrăgostite, autorul face următoarea constatare:
„Când o femeie amuțește deodată în ajunul unei răstălmăciri amoroase, când, veselă și glumeață până atunci, ea pleacă ochii în jos, sau se face a se juca cu aliseda ceasornicului... e semn bun! ea au deja iubește, au presimte răsăritul dragostei.”

Naratorul este în această nuvelă şi personaj principal, care „discută” cu cititorii. La un moment dat, le spune:
„Să nu gândiți, domnilor, cum că, în adevăr, saltarele mele ar fi văzut vreodată măcar zece mii de parale; însă, în ajunul unei morți care nu era să se-ntâmple, interesul meu cerea ca să dau o idee cât mai frumoasă despre starea mea financiară.”

Aceasta bună precizare trebuia făcută pentru că personajul principal e pus pe aranjamente şi fabrică scenarii pentru a-şi atinge scopurile:
„– Dacă baronul mă va ucide, trimite la tatăl meu, a cărui adresă o vei găsi între hârtiile mele, acest inel cu marca familiei, care trece în neamul nostru de la părinți la fii. În saltarul de sus al biroului vei afla zece mii de fiorini în bilete de bancă și actul de danie pe numele tău...”

Deşi foarte tânăr, personajul principal are deja experienţa de viaţă suficentă pentru a-i permite o „incursiune” în specificul relaţiilor dintre bărbaţi şi femei. Se adresează din nou cititorilor:
„Bărbații, afară doar de poeți,și încă de poeții cei fameni, când iubesc o femeie, o iubesc numai ca pe o femeie, și adesea o iubesc chiar mai puțin; femeile, din contra, iubesc deobște un ideal, un ce mai presus de natura omenească.[...] De aceea hoților și tâlharilor celor vestiți nu le-au lipsit amante de foc, pe când un președinte de municipalitate sau un prefect de poliție ordinarminte nu sunt iubiți nici chiar de legiuitele lor jumătăți.”

Ce-i de făcut pentru a reuşi în dragoste? Ne spune acelaşi personaj principal:
„Voiești oare, cititorule, ca să te iubească sexul, sau, cum zice d. Cipar, sepsul frumos? o voiești? fii totdeauna prea: prea în dreapta, prea în stânga, prea în mijloc, prea dinainte, prea dinapoi, tot prea și prea - în bunătate, în răutate, în idei, în fapte, în vorbe, în aprindere, în răceală[...].”

O interesantă poziţie are Haşdeu despre relaţiile sociale:
„...datoria omului e de a-și păzi cămașa sa; treaba provedinții e d-a face ca păzitorii cămeșilor individuale să aibă nevoie unul de altul.”

Spuneam că personajul principal (Ghiţă Tăciune) fabrică scenarii pentru a-şi atinge scopurile. În acest sens este şi apariţia în ziar a unui text care este pură invenţie şi nimic altceva:
„...atunci un curier ne aduse ziarul Wahrheit (Adevărul), foaia celebrului Wahlstimme, unde am găsit între altele: Doi studenți străini, finlandezul baron Rosen și moldo-valahul Ghiță Tăciune s-au certat din cauza papucului unei june albinoase. Lucrul a ajuns la o provocațiune, și duelul a urmat astăzi, în zori de zi, la zece pași cu carabina. D. Tăciune a căzut mort.”

Criticul literar George Călinescu a avut o părere foarte bună despre nuvela „Micuţa”:
„Cea mai bună proză a lui Haşdeu e în Duduca Mamuca (Micuţa) [...]. Un student îşi pune în gând să seducă pe frumoasa fată a gazdei sale şi izbuteşte simulând un duel şi o falsă rănire.”

Ghiţă Tăciune face totul pentru ca scopurile sale erotice să fie atinse. E strălucitor, uneori cinic, dar simpatic până la urmă. Îşi atinge scopul şi, să fim corecţi, cine n-ar voi să fie ca el?...


Citește și

loading...