Povestitorul, student ucrainean la Moscova, stӑ într-un cӑmin unde prea multele naţionalitӑţi, fiecare cu obiceiurile ei, nu-i fac deloc o viaţӑ tihnitӑ. „Dormi [...] pânӑ când uzbecul de dincolo de perete dӑ la maximum muzica lui orientalӑ, obsesivӑ, cea scoasӑ din nimic altceva decât douӑ coarde şi-un bӑţ”. Sau: „...evreul de dupӑ celӑlalt perete tocmai s-a întors din raita lui de dimineaţӑ prin magazine”.

Viaţa cea mai grea e la sfârşit de sӑptӑmânӑ: „Şuierӑ tigӑi, zornӑie gӑleţi şi chei, se trântesc uşi, cӑci e sâmbӑtӑ, zi fӑrӑ cursuri [...]”.

În camerӑ liniştea e tulburatӑ de vecinii din celelalte. În lift, sunt multe urme lӑsate de cei care s-au perindat prin el. „În lift te apuci sӑ studiezi ce s-a mai scris, desenat şi zgâriat, mai de mult sau mai recent, pe pereţii şi pe tavanul vehiculului, lucruri la care se adaugӑ şi urmele de sânge ale lui Iaşa, maseurul cӑruia cecenii, ieri, în acelasi loc, îi aranjaserӑ mutra”.

Scriitorul, aflat temporar la Moscova recunoaşte cӑ „zi de zi bem şi din asta ni se trezeşte curajul civic”. Vorbeşte de iubirile lui, ajungând, în final, la concluzia cӑ „m-am potoloit şi, cu indiferenţa neiniţiatului, am diagnosticat apusul simţӑmintelor mele”.

Moscova e vӑzutӑ de autor ca „oraş al pierderilor”, care „mai bine ar fi fost fӑcut una cu pӑmântul”, „iar pe locul sӑu sӑ fie sӑdite din nou desele pӑduri finlandeze, cele care se înӑlţau odinioarӑ pe aici, sӑ fie adusi în ele urşi, elani şi cӑprioare, care sӑ pascӑ pe ruinele Kremlinului”.

Otto von F., personajul principal şi povestitorul romanului, ajunge într-o zi lângӑ temuta închisoare KGB-istӑ, fostӑ NKVD-istӑ Lubianka. Se pierde prin tenebrele temutei închisori şi ajunge la agenţii de securitate care creşteau şobolani. Îl întâlneşte aici pe „Cӑpitan Şeludkov, comandant al secţiunii Farabundo-Marti de exterminare a şobolanilor”.

Agustín Farabundo Martí Rodríguez (1893-1932), lider marxist-leninist din El Salvador. Poate ar fi fost mai nimerit un alt nume pentru armata antişobolani. N-am idee cum îl percep acum salvadorienii pe Farabundo Martí, dar dacӑ este şi azi un erou pentru ei, partea imaginarei armate conduse de cӑpitanul Şeludkov s-ar fi putut numi altfel.

Ucraina, zice autorul adresându-se unei imaginare Instanţe Supreme pe care o numeşte Strӑlucirea Voastrӑ, Vrednicia Voastrӑ, Milostivirea Voastrӑ, Milosârdia Voastrӑ, „nu a fost inventatӑ de sfetnicii, astrologii şi preoţii Voştri militari”.

Ţara lui Andruhovici „este dureros de realӑ. Şi de nimic protejatӑ faţӑ de Rӑsӑrit, nici mӑcar de nişte munţi”. Ţara a fost pusӑ „acolo unde i-a plӑcut LUI”, iar oamenii zӑmisliţi de EL sunt „moi şi greoi, rӑbdӑtori, puturoşi, indiferenţi, pizmaşi, creduli, şireţi, fricoşi, certӑreţi. [...] Şi fete frumoase tot el ne-a dӑruit. Dupӑ cum şi unele urâte”.

Citind doar rândurile care – în opinia autorului – îi caracterizeazӑ pe ucraineni, cititorul ar putea crede cӑ toate relele Pӑmântului s-au abӑtut asupra lor. Cine citeşte întreg romanul, se lӑmureşte cӑ „Moscoviada” este mai mult decât un roman; este o bӑrbӑteascӑ declaraţie de dragoste din partea cuiva care, chiar cu un glonte în cap – cum scrie pe la sfârşitul romanului – s-ar întoarce acasӑ, deşi poate în altӑ parte i-ar putea fi mai bine.

Citește și