Joseph Conrad a călătorit pe mare mai bine de cincisprezece ani. Stie multe despre mări, despre vapoare şi despre viaţa dură de marinar. Toate acestea i-au folosit în realizarea unui roman deosebit, „Negrul de pe „Narcis”.″

Nava „Narcis”, un vas cu oameni de diferite naţionalităţi la bord, care trebuie să convieţuiască într-un spaţiu limitat timp de câteva săptămâni, e locul unde relaţiile umane se acutizează foarte uşor. În roman, sunt reliefate cu măiestrie nişte tipologii umane, scriitorul nerenunţând niciun moment la firul acţiunii, adică ultimele zile de viaţă ale singurului marinar negru de la bordul vasului. Naraţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri, al luptei omului cu natura dezlănţuită, al relaţiei dintre cei de pe vas, al atitudinii omului pus inevitabil în faţa apropiatului său sfârşit.

În momentul plecării vasului „Narcis” din portul indian Bombay (redenumit Mumbai după1995), „Pacea înstelată a Orientului era sfâşiată în zdrenţe de zbieretele furioase şi de văicărelile stârnite de tocmeala asupra unor sume ce variau între cinci anna şi o jumătate de rupie; şi astfel, intreaga suflare omenească îngrămădită pe vasele ancorate in portul Bombay lua cunoştinţă de faptul că pe „Narcis” fuseseră angajaţi noi marinari.”

Fiecare nou îmbarcat caută să obţină un loc de odihnă cât mai bun pe vas. „Peste marginile albe ale cuşetelor răzbeau nişte feţe care clipeau din ochi, dar trupurile erau pierdute în bezna acelor culcuşuri, asemănătoare unor nişe făcute pentru coşciuge într-o morgă văruită şi luminată.”

La apel: „Oamenii răspundeau pe tonuri diferite: cu mormăituri surde, cu glasuri limpezi, sonore, sau, unii, pe un ton jignit, ca şi cum întreaga operaţie ar fi fost un ultragiu adus demnităţii lor, căci toţi se simt egali în faţa imensităţii nepăsătoare a mării şi în faţa exigenţelor aspre ale muncii.”

Marinarii îndrăgeau nava pe care lucrau: „La Bombay, marinarii de apă dulce, nişte ageamii, vorbeau despre „Narcis” ca despre „corabia aia cenuşie şi drăgălaşă”. Drăgălaşă! Zgârcită laudă! Noi ştiam că-i cea mai minunată navă lansată vreodată pe mare!”

La Joseph Conrad elementele comice, relaxante, alternează cu elementele de mare dramatism, aşa cum o călătorie pe mare înseamnă şi zile liniştite, şi furtuni violente. O furtună deosebit de violentă descrisă în roman: „Prin ceaţă se vedea un enorm talaz înspumat, care se apropia de vas, cu un urlet înfricoşător: ai fi zis că-i un nebun înarmat c-un topor, în stare de orice fărădelege. […] Ridicat de un talaz uriaş, vasul lunecă o clipă, scuipând şuvoaie de apă prin fiece deschizătură a coastelor sale rănite.”

In timpul furtunii, vasul, aplecat periculos pe-o parte devine în ochii şi în mintea marinarilor o fiinţă vie, care, pentru a trece cu bine de un moment greu, are nevoie de încurajări. „…la fiecare aplecare a vasului, ne aşteptam să-l vedem lunecându-ne sub picioare, şi dându-ne la fund. Când făcu, în sfârşit, cea dintâi încercare hotărâtă de a se îndrepta, l-am încurajat cu un urlet anemic şi discordant”.

După furtună, marinarii văd sticăciunile provocate: „ Marinarii îşi priveau consternaţi reşedinţa: plină de noroi şi de apă, suna a gol în vânt, presărată cu tot felul de rămăşiţe informe, întocmai ca o grotă ce se cască în trupul stâncos al unei faleze bătută de furtuni”.

Dramatismul acestui roman e prezent prin sublinierea ultimelor zile de viată ale negrului James Wait, singurul pentru care acest drum pe apă a fost şi ultimul, tuberculoza răpunându-l.

La apariţia sa pe vas, „Negrul era calm, rece, impunător, superb. Era mai înalt cu o jumătate de cap decât cel mai înalt dintre ei. Era dispreţuitor şi condescendent în chip firesc, fără nicio afectare, ca şi cum de la înălţimea lui ar fi cuprins întrega imensitate a prostiei omeneşti şi s-ar fi hotărât să fie indulgent cu ea. […] Îşi ţinea capul sus, în lumina felinarului – un cap cu reliefuri luminoase tivite de umbre adânci, un cap viguros şi asimetric, cu o faţă teşită şi frământată, patetică şi brutală: masca tragică, misterioasă şi rebarbativă a unui suflet de negru.”

Wait spune vorbeşte despre apropiata sa moarte: „Vorbea despre moartea lui apropiată, ca şi cum ar fi fost deja acolo, ca şi cum ar fi umblat pe punte, gata-gata să se strecoare în singurul pat gol, ca să doarmă; sau ca şi cum ar fi stat cu el la masă, mereu. O amesteca zilnic in treburile noastre, în odihna şi-n distracţiile noastre″.

Boala lui Wait se agravează. „Arogant şi visător, se uita spre mare şi nimeni n-ar fi putut spune ce-i cu omul acela negru care se ţinea deoparte, într-o atitudine meditativă, nemişcat ca o statuie.”

Cu toate că semnele apropierii sfârşitului sunt din ce în ce mai clare, Wait se agaţă cu disperare de viaţă: „Îndărătnicul lui refuz de a lua act de singura certitudine, căreia îi puteam urmări zi de zi apropierea, era la fel de tulburător ca eşecul unei legi a naturii.”

Ceilalţi marinari sunt afectaţi de suferinţa colegului lor. „Oamenii veneau unul după altul să-l vadă. Vorbeau cu glas limpede, rosteau cuvinte vesele, repetau glume vechi, sau îl ascultau; şi fiecare dintre ei, ieşind, părea să lase în urmă o fărâmă din propria-i vitalitate, să cedeze un pic din propria-i vigoare, pentru a-i prelungi viaţa – acest bun suprem şi indestructibil!”

Sfârşitul lui Wait se produce când nava este aproape de apele maritime britanice. Ajunşi la ţărm, marinarii se îndreaptă „ spre cârciuma „Calul negru” unde nişte oameni […] împart, scoţându-le din butoaiele lustruite, iluzii peste iluzii- iluzia puterii, iluzia veseliei, şi a fericirii, iluzia splendorii ş a poeziei vieţii atât de necesară echipajelor de pe vasele ce se-ntorc din Mările Sudului”.

Amintirile, dacă nu dor când memoria ni le readuce în prim-plan, sigur lasă locul unei profunde nostalgii în sufletele noastre. Marinarul Joseph Conrad poate să se întrebe: „N-am smuls noi, oare, navigând laolaltă pe marea nemuritoare, un sens vieţilor noastre păcătoase?”

Dacă stau să mă gândesc, şi pe uscat, cu noi, ceilalţi, se întâmplă la fel. Găsim, până la urmă, un sens vieţilor noastre păcătoase…

Da… Viaţa e trecătoare. Nu ştiu de ce, dar acum nu-mi dă pace un gând. Joseph Conrad, în călătoriile lui pe mările lumii, o fi fost stropit şi de apele Mării Negre ?...

Citește și