Am început recenzia cu un citat pe care-l gӑsesc definitoriu pentru autoarea nӑscutӑ la Cluj. Se simte din carte cӑ nu-şi gӑseşte locul. Scrie mult, vrea sӑ ţinӑ isonul modernismului european în gândire, în libertinaj, în dӑrâmarea scӑrilor de valori sau de normalitate cu care omenirea e învӑţatӑ de când existӑ.

Dintr-un mozaic de întâmplӑri şi situaţii la care iau parte autoarea (sau naratoarea, pe nume Anwar, cu origine persanӑ şi maghiarӑ) şi alte câteva personaje, se nasc mai multe planuri, mai multe unghiuri din care poate fi privitӑ cartea.

Titlul se explicӑ astfel: „Zilele acestea am vӑzut o fotografie în care o femeie goalӑ stӑ culcatӑ în pozitie fetalӑ într-o groapӑ sӑpatӑ în nisip, [...]. Cu photoshopul am înlocuit capul femeii cu unul de salamandrӑ şi i-am trimis-o lui Filemon, Roşcatului, Omului Zburӑtor [...] care mi-a scris drept rӑspuns numai atât cӑ da, asta eşti tu, Anwar.”

Primul mod din care putem privi cartea – şi nicidecum cel mai important – este un triunghi amoros între Milen, Kaigal (precizare: nume de bӑieţi) şi Anwar (precizarea nu mai e necesarӑ), triunghi care îşi mai adaugӑ...nişte laturi pe parcurs, sau alte laturi dispar.

În aceastӑ parte a cӑrţii avem parte de un „ménage à trois”. Concret: „Kaigal, tӑtarul iubirii noastre de la Malul Galben”, „...Milen a fost excitat tot de Kaigal, dacӑ n-ar fi fost el, noi n-am fi ajuns, probabil, niciodatӑ sӑ avem astfel de relaţii.”, „...amândoi, prietenul meu Milen şi eu, eram îndrӑgostiţi de el [...] împreunarea trupurilor noastre i-a clӑtinat liniştea.”

Pe Márton Evelin o preocupӑ poziţionarea ei în relaţia cu patria şi ce înseamnӑ pentru alţii acest concept. Pentru ea, „Patria e limba. Ȋmi port patria în gurӑ.” „Cred cӑ patrie îmi sunt eu însӑmi. La bine şi la rӑu.”

Autoarea spune la un moment dat: „Am strӑbӑtut ţara cu maşina şi, deşi totul mi-era cunoscut, m-am simţit strӑinӑ. Patria asta era ca un iubit alungat, de lucrurile şi hainele cӑruia omul se mai împiedicӑ în casӑ şi dupӑ mulţi ani [...].”

De la patrie, se ajunge la naţionalitate, la demnitate umanӑ chiar. Scriitoarea aminteşte viaţa unui cuplu de secui, trӑitori de zeci de ani în Dobrogea. „Dimineaţӑ am contemplat cum trebӑluiesc tanti Emerita şi nea Feri în gospodӑria lor de pe litoral [...] sunt secui adevӑraţi, veritabili, ar putea fi reproduşi în atlase. Acest spirit secuiesc n-a putut fi ştirbit cu nimic, nici de faptul cӑ trӑiesc între strӑini.”

Plastic se exprimӑ pe aceastӑ temӑ Márton Evelin, pentru care, „Problema naţionalitӑţii e tot o chestiune care apare la fiecare pas, ne vârâm satisfӑcuţi degetele în borcanul cu gem de portocale al naţiei, ca în copilӑrie în cӑmara bunicii lui Milen [...].”

Problema spinoasӑ a limbii oficiale e abordatӑ de autoare în fragmentul în care e povestitӑ viaţa zbuciumatӑ trӑitӑ de Ciortea Susana, care, în 1877, devine Zsuzsika, pentru cӑ trebuia sӑ se angajeze la un meşter maghiar. Miratӑ de schimbarea care apare pentru ea pe neaşteptate, deşi are doar 11 ani, acceptӑ cӑ trebuie sӑ vorbeascӑ în public doar ungureşte. Anii trec, Zsuzsika redevine Susana, fiindcӑ în 1921, stӑpânirea e româneascӑ. Târziu pentru ea, mult prea târziu...E certatӑ cӑ nu mai ştie româneşte. Ȋntodeauna, oamenii simpli cad între limbile oficiale care se tot perindӑ, odatӑ cu revizuirile istoriei.

Îmi place cum pune accent autoarea pe frumuseţea multietnicӑ de care are parte ţara noastrӑ.
„Trebuie sӑ spun cӑ suntem norocoşi, printre noi gӑseai câte un tӑtar, polonez, bulgar, român, rrom şi maghiar, fiecare aducând cu sine ciudӑţenia proprie şi tradiţiile, locuiam în aceeaşi ţarӑ, cӑreia fiecare îi cunoşteam o altӑ istorie [...].”

Chestia asta cu cunoaşterea altei istorii mi s-a pӑrut un punct de vedere interesant, cu care trebuie sӑ ne obişnuim sӑ-l acceptӑm. În fond, fiecare ia partea lui de adevӑr de la istorie...

Autoarea zice cӑ nu suntem, aşa grupaţi pe naţionalitӑţi, duşmani, ci mai repede ne ignorӑm unii pe alţii, adicӑ fiecare cu partea lui de lume. „...nu ne citim reciproc literatura, nu ne ascultӑm muzica celorlalţi, nu ne ducem la biserica celorlalţi [...], deoarece credem cӑ nu putem primi nimic bun [...].”

„Corbii albi” şi bibliotecile lor încearcӑ sӑ reducӑ acest neajuns!

Sunt şi câteva aspecte pe care nu le pot lӑsa necomentate. La un moment dat, intrӑ în scenӑ
Péter Sanyi, preotul catolic din satul tatӑlui naratoarei, care „a lӑsat casӑ parohialӑ şi tot ce avea, bârfele spun cӑ locuieşte undeva la Sighet, este şofer de autobuz într-o colonie, el îi duce pe copii la şcoalӑ la Baia Mare.”

Nu, zӑu... Sighet...colonie...copii la şcoalӑ în Baia Mare... Aiureli! Altӑ exagerare am gӑsit-o în pasajul urmӑtor: „Milen [...] a apucat atât de strâns marginea [mesei], încât oasele de sub piele dobândiserӑ albul incandescent.”

Albul incandescent??? Sau, când vorbeşte despre germani: „Li s-a spus cӑ dacӑ ţara-mamӑ (Vaterland) [...]” Ţara-mamӑ Vaterland şi ţara-tatӑ Mutterland, sau mai bine invers???

Cartea a apӑrut în limba maghiarӑ şi apoi a fost tradusӑ în româneşte. Poate cel care a tradus-o nu stӑpâneşte topica propozitiilor, rezultatul fiind: „N-am aprins nici lumina [...]”. Oare în afarӑ de luminӑ, se putea aprinde şi altceva? Focul? Dacӑ am fi citit „Nici n-am aprins lumina”, de exemplu, ar fi fost ceva la care comentariile ar fi fost inutile.

Autoarea (sau naratoarea, enigmatica şi permanenta problemӑ a desosebirii naratorului de autor...) a trecut prin nişte clipe grele în viaţӑ, trebuind sӑ suporte nişte operaţii, trecute cu bine. Optimismul o caracterizeazӑ, de aceea nu mӑ surprinde determinarea ei de a merge mai departe. „Dacӑ aşa mi-e scris, sӑ rӑmân în viaţӑ, o sӑ-i supravieţuiesc acestui rӑzboi, care nu-i al meu, pentru cӑ niciun rӑzboi nu poate fi al meu, pentru cӑ în rӑzboi nu conteazӑ opinia personalӑ, rӑzboiul ţi se urcӑ în spinare şi se mutӑ în tine, vrei, nu vrei.”

„Sunt o parte a tot ceea ce citesc”, spunea Theodore Roosevelt. Poate cӑ putem duce ideea mai departe şi sӑ considrӑm cӑ suntem o parte a tot ceea ce scriem. Márton Evelin îmi dӑ impresia cӑ vrea sӑ-şi cunoascӑ acea parte, scriind. Iar scrisul ei are, uneori, frumoase sclipiri.

Citește și