Aceasta este una din acele cărţi despre care nu se pot spune multe. Trebuie citită şi apoi să stăm puţin pe gânduri, întrebându-ne: dacă a fost, sau dacă este o interacţiune între oameni şi vizitatori din alte lumi extrapământene (sau intrapământene, după cum reiese din capitolele plasate mai pe la sfârşitul cărţii), dacă suntem supravegheaţi pentru a nu face greşeli majore (aici mă refer la pericolul distrugerii vieţii pe Pământ prin folosirea armelor atomice).
Povestea-i veche... După ce-am citit cartea, am descoperit pe un site pe care-l recomand, următoarea informaţie: „Plutarh menţionează că în 74 î.e.n. înaintea bătăliei dintre [...] Lucullus şi [...] Mitridate al VI-lea, pe cer s-a văzut <>″. (Sursa: https://incredibilia.ro/curiozitate/cine-a-facut-una-dintre-cele-mai-vechi-descrieri-ale-unui-ozn/)

Cartea încearcă să scoată în evidenţă că extratereştrii care ne vizitează sunt preocupaţi de depozitele de rachete balistice cu focoase nucleare. Zboară pe deasupra acestor silozuri şi bruiază sofisticatele sisteme de lansare. Un exemplu: „...într-o dimineaţă de septembrie 1964, a fost lansată, de la baza Vandenberg, California, o rachetă balistică intercontinentală Atlas D, transportând spre înălţimi un sistem antiradar şi o ogivă nucleară falsă, ţinta fiind atolul Eniwetok din Oceanul Pacific (utilizat în perioada 1948-1958 ca poligon pentru un mare număr de explozii nucleare). Îndată după separarea ogivei, de aceasta s-a apropiat un OZN în formă de disc; după ce a ajuns-o din urmă, s-a rotit în jurul ei, apoi a emis patru izbucniri de lumină; imediat, macheta de ogivă nucleară a început să se dea peste cap, căzând în cele din urmă în ocean, la câteva sute de mile înainte de ţinta stabilită″.

„Cazul Roswell″ este relatat pe larg. Acolo, la Roswell , în statul american New Mexico, „se pare că s-a prăbuşit un OZN pe 3 sau 4 iulie 1947. Interesant este că tocmai aici se găsea baza Flotei mixte 509 de bombardiere, pe atunci singurele din lume care purtau bombe atomice operaţionale″.

Locotenentul Walter Haut, purtătorul de cuvânt al bazei a spus, imediat după prăbuşirea navei extraterestre: „Numeroasele zvonuri privind discurile zburătoare au devenit realitate ieri. [...] Obiectul zburător a aterizat pe teritoriul unui ranch în apropiere de Roswell. [...] S-a întreprins imediat o acţiune şi discul a fost recuperat. [...] Inspectat la baza aeriană de la Roswell, el a fost remis autorităţilor ierarhice [...]".

... iar autorităţile ierarhice s-au apucat de treabă, adică de muşamalizare! Haut a murit în 2005. A lăsat o declaraţie dată sub jurământ în faţa unui notar, în care „recunoaşte, în plus, că a văzut cu ochii lui obiectul recuperat şi doi omuleţi şi că generalul Roger B. Ramey, comandantul bazei militare de la Fort Worth, a venit de urgenţă la Roswell, punând aici la cale, împreună cu colonelul Blanchard, detaliile prin care cazul va fi muşamalizat″.

„Cazul Roswell″ are urmări care merg până aproape de zilele noastre. „în 1997 apărea controversata carte „The Day After Roswell", scrisă de locotenent colonelul în retragere Philip J. Corso (1915-1998) şi de publicistul William J. Birnes, prompt tradusă şi editată şi în româneşte, cu titlul „După Roswell". Potrivit lui Corso, s-ar fi stabilit că obiectul prăbuşit la Roswell a fost o „navă spaţială biologică", funcţionând în combinaţie cu un echipaj de EBE (entităţi biologice extraterestre), în fapt roboţi biologici creaţi prin inginerie genetică avansată, clone proiectate pentru a rezista în condiţiile extreme ale călătoriilor prin spaţiu. Aceste EBE ar fi fost capabile să conducă sistemele de propulsie şi de navigaţie printr-o interfaţă neuronală specială, conectată cu nava, entităţile devenind aproape o parte integrantă a acesteia″.

De la nava extraterestră prăbuşită s-au recuperat – se pare - două tipuri diferite de materiale: „Unul a fost foarte dificil de tăiat, topit sau prelucrat. Celălalt a fost ca o folie de aluminiu pe care o puteai mototoli facând-o cocoloş″.

Autorii se întreabă dacă nu cumva din astfel de materiale a făcut Goodyear „conurile nazale″ pentru rachetele balistice Atlas Intercontinental.

În plină epocă a cursei înarmărilor nucleare subiectul „OZN″ era clasificat „cu două puncte mai sus″ decât bomba cu hidrogen, la acea dată fiind considerat cel mai mare secret al Statelor Unite.

Contactul direct dintre civilizaţia umană şi cea sau cele extraterestre se pare că deja a avut loc. În carte, extratereştrii sunt numiţi „cenuşiii″. Vizitatorii galactici „speră ca să se folosească de oameni nu doar la regenerarea biologică a rasei lor, ci şi pentru a câştiga şi ei o conştiinţă individuală. Cenuşiii nu sunt încă pregătiţi să intre în contact în mod oficial cu omenirea, de la egal la egal, pe plan fizic. Pe plan telepatic există însă deja diverse contacte, dar cenuşiii sunt tulburaţi de intensitatea neobişnuit de puternică a sentimentelor omeneşti recepţionate astfel″.

Prezenţa OZN a fost semnalată şi aproape de ţara noastră, în Ucraina. „Un caz mult mediatizat s-a petrecut la 4 octombrie 1982. Atunci, deasupra unei baze secrete din Ucraina, cu silozuri conţinând rachete balistice intercontinentale cu focos nuclear, a plutit fără zgomot, între orele 16.00 şi 20.00, un gigantic OZN discoidal. Avea diametrul de circa 900 de metri, o formă geometrică perfectă, suprafaţa netedă, fără hublouri sau alte semne particulare″.

Uneori, între navele extraterestre şi cele pământene au loc schimburi de „amabilităţi″ armate. Niciodată rasa umană nu iese în câştig. Mizez pe faptul că autorii au avut acces la surse de informaţii ce nu pot fi puse la îndoială şi citez din carte: „Rămăşiţele navei prăbuşite şi militarii pietrificaţi au fost transportaţi la un laborator secret de lângă Moscova, destinat cercetării fenomenului OZN. Analiza epavei a relevat că aceasta nu avea niciun fel de sistem de propulsie şi control identificabil conform normelor tehnologiei terestre. Experţii au concluzionat, după multe analize şi studii în laboratorul sovietic specializat în investigarea fenomenului OZN, că o sursă necunoscută de energie a bombardat trupurile soldaţilor, pietrificându-le, prin transformarea apei într-o substanţă cu structură moleculară necunoscută″.

Nu cred că cineva dintre cititorii acestei prezentări a cărţii scrise de Dan Farcaş şi Emil Străinu a avut vreodată ocazia să observe zburând altceva decât maşinării făcute de om. Aşadar, ne putem îndoi sau putem crede în existenţa OZN-urilor. Există însă, în carte, un fragment la care subscriu cu toată convingerea şi pe care-l folosesc pentru a încheia:
„După 1948, mai precis o dată cu inventarea tranzistorului, avem de-a face cu o adevărată explozie tehnologică, al cărei motor era Planul Marschall, şi „combustibilul" era constituit din „picăturile" de tehnologie extraterestră ce le primeam după celebrul „Incident Roswell", în urma unui acord ce este şi astăzi negat cu desăvârşire, deşi existenţa lui devine pe zi ce trece mai evidentă ca oricând″.


Citește și

Comentarii