Un moment de seamӑ al istoriei maghiare, prezentat sub forma unui roman dinamic, pe care cu mari dificultӑţi îl poţi lӑsa din mâini pânӑ nu-l termini de citit fӑrӑ oprire. Scriitorul evocӑ eroicele întâmplӑri care s-au petrecut cu secole în urmӑ. Cititorul rӑmâne impresionat de curajul şi patriotismul personajelor, care, cândva, au fost oameni pentru care existenţa cetӑţii a însemnat mult mai mult decât propria lor viaţӑ.

Gárdonyi, dupӑ ce începe descriind o zbenguialӑ nevinovatӑ de copii şi rӑpirea lor de cӑtre un turc, face precizarea: ʺ...vezi tu, iubite cititor, tare te înşeli dacӑ-ţi închipui cӑ întâmplarea cu cei doi copii care se scӑldau s-a petrecut în vara asta. Unde sunt acum cei doi copii, unde? Şi unde e turcul şi toţi oamenii care ţi se perindӑ pe dinaintea ochilor, se mişcӑ, fӑptuiesc, vorbesc, râd sau se vaietӑ în aceastӑ carte? Sunt pulbere cu toţii.ʺ

Da...toţi oamenii de-atunci sunt acum pulbere, dar faptele rӑmân...Cele douӑ tabere vrӑjmaşe: turcii, o armatӑ de temut pe vremea aceea. ʺAcum se îndrepta spre Eger. Venea bubuind, ca un judeţ înfricoşӑtor, ca o furtunӑ de foc şi sânge. O hoardӑ de o sutӑ cincizeci de mii de tigri cu feţe omeneşti, de fiare ce pustiesc locul pe unde trec.ʺ

De partea cealaltӑ, ungurii, puţini la numӑr (cam o mie nouӑ sute), sunt conduşi de eroi deveniţi legende: Dobó István, Bornemissza Gergely, şi mulţi, mulţi ca ei. Legӑtura dintre Dobó (devenit comandatul celor care apӑrӑ cetatea) şi Bornemissza (unul dintre adjuncţi), e din vremea copilӑriei lui Gergely. Dobó îi dӑruieşte o sabie, spunându-i: ʺIa tu sabia asta. E a ta. Fii viteaz credincios patriei, slugӑ smeritӑ lui Dumnezeu.ʺ

Aventuri cu eroi neînfricaţi, cu robi - care pe vremea aceea erau consideraţi o avere, într-un cuvânt un roman captivant de la prima pânӑ la ultima sa filӑ. Nu numai firul eroic este de urmӑrit în roman. Am gӑsit, de exemplu, şi interesante pagini utile în studierea etimologiei unor cuvinte româneşti, cu origini în limba sultanilor turci. Dau câteva exemple: berber-başa, adicӑ bӑrbierul, ibrikdar-başa, cel care ţine ligheanul, sofragi-başa, cel ce aşterne masa, termenul turcesc fiind foarte apropiat de ceea ce numim sufragerie.

Sau, rӑmânând la aceeaşi temӑ a etimologiei unor cuvinte, interesant de relevat mi s-a pӑrut a aminti cӑ ʺPe vremea aceea cartoful era o plantӑ mai rarӑ ca ananasul. Nici nume nu prea avea, îi zicea ʺmere din Americaʺ sau ʺmere de pӑmântʺ.ʺ

Şi în ziua de azi, la cartofi li se spune pe franţuzeşte ʺmere de pӑmântʺ (pommes de terre)!

Sӑmânţa patriotismului dus pânӑ la sacrificiu încolţeşte de mic în Bornemissza Gergely. Superb transmite aceastӑ informaţie autorul! ʺCopacii stӑteau pe marginea drumului ca nişte uriaşi negri. Lui Gergő nu-i era fricӑ de ei. Erau doar copaci maghiari.ʺ

Soarele şi luna, întreaga naturӑ, iau parte la încleştarea dintre cele douӑ tabere. Remarcabil, din nou, stilul scriitorului. ʺÎn zori, când soarele trase din arc întâia sӑgeatӑ de aur pe cer, aga ieşi în foişor şi printr-un cӑscat prelung, dӑdu drumul restului de somn cuibӑrit în capul lui.ʺ

În cealaltӑ tabӑrӑ, în alt moment al zilei, ʺSecera latӑ a lunii strӑlucea alb printre stele. […]. Strӑjerii îşi târşeau picioarele somnoroşi. De se opera vreunul, adormea de-a-n-picioarele.ʺ

Aflӑm destule lucruri interesante despre legile nescrise ale rӑzboiului medieval. În timpul luptelor, poarta cetӑţii era deschisӑ şi ţӑranii puteau astfel sӑ care apӑ, sӑ-şi ducӑ vitele şi oile la adӑpat. ʺTurcul ştia bine cӑ poarta, deschisӑ chiar, era ca gura deschisӑ a leului: avea dinţi. [...]. Asupra oamenilor neînarmaţi nu se trage, dar dacӑ ar fi tras totuşi, atunci i-ar fi împroşcat cu gloanţe şi cei din cetate pe oamenii lor.ʺ

Nici cruzimile sângeroaselor încleştӑri nu sunt trecute cu vederea de autor: ʺTurcii [...] se aruncarӑ rӑcnind din turn. Iar cel cӑzut dincolo de zid se putea scocoti fericit, fiindcӑ îşi frângea gâtul pe loc. Dar nici cel care sӑrea înӑuntrul cetӑţii nu se zbenguia prea mult, fiindcӑ nu mai rӑmânea din el niciun oscior întreg.ʺ

Unii încercau sӑ urce scӑri pentru a cuceri cetatea, ceilalţi fac orice pentru a-i împiedica s-o facӑ. ʺZboarӑ şomoioagele aprinse, trosnesc târnӑcoapele, duduie bombele, scârţâie scӑrile, şuierӑ securile, tunӑ şi bubuie vijelia de sânge.ʺ

Turcii, încrezӑtori într-o victorie pe care o credeau rapidӑ, ʺSe duceau în paradisul lui Mahomed, trecând în vaiete prin grozӑviile iadului.ʺ

Dupӑ zile şi nopţi în care cetatea Eger a fost bombardatӑ de turci, în semn de veşnicӑ aducere aminte, ʺ...nici astӑzi nu e serbare câmpeneascӑ, petrecere de pompieri, alegere, serbare coralӑ, petrecere de varӑ sau reprezentaţie de amatori care sӑ nu fie anunţatӑ prin lovituri de tun.ʺ

Peste asurzitoarele lupte, încheiate cu retragerea trupelor turceşti, pluteşte biruitoare dragostea de mamӑ. Douӑ femei, Eva, soţia lui Bornemissza Gergely şi o turcoaicӑ, mama lui Selim, îşi recupereazӑ copiii, ţinuţi pânӑ la sfârşitul luptelor prizonieri, fiecare în tabӑra cealaltӑ. Frumos exemplu de umanitate, de dragoste de mamӑ dӑ autorul, pentru cӑ, dupӑ ce fiecare mamӑ îşi strânge în braţe propriul copil. ʺ...cele douӑ mame stӑteau îngenuncheate, se uitarӑ deodatӑ una la alta şi-şi dӑdurӑ mâna.ʺ

În rӑgazul scurt dintre douӑ încleştӑri, doi apӑrӑtori creştini ai cetӑţii discutӑ despre viaţӑ şi moarte. ʺViaţa asta pӑmânteascӑ are însӑ cu siguranţӑ valoarea ei şi nu-i fӑcutӑ ca un prӑpӑdit de pӑgân sӑ aibӑ pe cine cӑsӑpi.ʺ

Parcӑ ar fi un mesaj transmis peste sute de ani unei Europe care nu ştie ce-i cu ea...

ʺTrӑieşte clipa!ʺ spune Horaţiu într-un poem. Bravii apӑrӑtori ai cetӑţii Eger au trӑit din plin o clipӑ dramaticӑ din existenţa lor, transpusӑ într-un roman de neuitat de Gardonyi Géza. Iar clipa aceea a devenit o glorioasӑ eternitate.