Amalia Dumitrașcu, fosta contabilă, mai avea la activ o fraudă de proporții, la BCR Pitești, în perioada 2002 și 2005. În acel dosar, contabila și colega împreună cu care a comis frauda au scăpat de închisoare întrucât faptele s-au prescris.

Totuși, ea a fost obligată la plata unor despăgubiri către bancă în valoare de peste 1,6 milioane de lei, scrie Adevărul.ro.

Contabila a transferat, timp de mai bine de 4 ani, bani din bugetul Spitalului Județean Argeș în conturile unei firme de textile din Ștefănești, fără ca nimeni din conducerea spitalului să observe. Economista plătea practic de două ori facturile către furnizorii spitalului, a doua oară trecând pe ordinele de plată numele unui furnizor real deja plătit, însă contul unei firme – SC Rivertex Project SRL.

Schema de fraudă a contabilei este descrisă și în raportul de audit: femeia alegea un furnizor real pentru Spitalul Județean Argeș, către care plătea o primă factură. Apoi, după câteva luni, ea mai întocmea o factură, tot pe numele furnizorului real, dar cu contul firmei de textile. Astfel, factura era plătită a doua oară, dar de data aceasta banii ajungeau la firma Rivertex.

Frauda a fost descoperită abia în aprilie 2017, când directorul economic al spitalului a fost schimbat. Isabela Din, noul director, a observat că daele de pe facturi erau diferite și a sesizat Curtea de Conturi.

„Atât persoanele care au aprobat ordonanţierile de plată, cât şi persoanele care au acordat viza controlului financiar preventiv au confirmat în mod nelegal corectitudinea sumelor de plată, în condiţiile în care nu au existat livrări de bunuri şi nu au fost executate lucrări sau servicii de către Rivertex Project. Documentele de plată au fost întocmite prin eludarea cadrului legal aplicabil, neexistând concordanţa obligatorie între rubricile privind datele de identificare ale beneficiarului plăţii. Toate ordinele de plată au fost semnate de către persoanele desemnate de către conducerea Spitalului Judeţean Argeş, fără ca aceştia din urmă să asigure condiţiile necesare legalităţii plăţilor efectuate, respectiv fără a verifica existenţa documentelor care să justifice plăţile, existenţa obligaţiilor entităţii faţă de beneficiarul menţionat în ordinele de plată, concordanţa între denumire CUI şi cod IBAN în vederea asigurării că beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit”, a concluzionat Curtea de Conturi, în urma anchetei deschise.

Societatea Rivertex Project SRL, prinsă în schema fraudei de la Spitalul Județean Argeș, a fost furnizor al spitalului în anul 2013 – pentru tifon, feşe, bandaje şi comprese sterile – beneficiind de contracte în valoare totală de 9.220 euro. Firma are ca obiect de activitate producția materialelor textile și este administrată de Ioana și Nicolae Iordache. În 2016, SC Rivertex Project SRL a avut o cifră de afaceri netă de 490.256 RON.

Citește și

loading...