"Am recuperat poarta furată la Bataclan pe care se afla o operă de-a lui Banksy", a precizat pentru AFP un comandat din cadrul departamentului de carabinieri din Teramo.

Lucrarea este un omagiu adus victimelor atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris și reprezintă un personaj feminin cu o înfăţişare tristă, pictată cu vopsea albă pe una dintre ieşirile de urgenţă situate în spatele Bataclan, în pasajul prin care numeroşi spectatori ai concertului susţinut de Eagles of Death Metal au fugit în timpul atacului terrorist.

Opera a fost furată în ianuarie 2019 odată cu uşa pe care a fost pictată, decupată cu ajutorul unui polizor.

Potrivit cotidianului La Repubblica, care îl citează pe procurorul din L’Aquila, uşa a fost descoperită într-o fermă dintr-o zonă rurală din Abruzzo. Operaţiunea a inclus o percheziţie ordonată de procuratură, iar descoperirea "a fost posibilă graţie anchetelor realizate de biroul procurorului în colaborare cu poliţia şi justiţia franceză", a precizat publicaţia.

Citește și

loading...