Spania a confirmat sâmbătă primele patru cazuri de contaminare cu noua variantă britanică a Covid-19, a anunţat guvernul de la Madrid, notează Le Figaro, potrivit Mediafax.

Tulpina britanică a virusului a fost depistată deja în Franța, Germania, Italia, Danemarca, Olanda.
Toate cazurile confirmate la Madrid au legătură cu persoane care au sosit recent din Regatul Unit, a declarat numărul doi al autorităţilor sanitare din regiune, Antonio Zapatero, într-o conferinţă de presă.
Tot sâmbătă, Franţa a anunţat că a depistat primul caz infectate cu noua tulpină a virusului. Un bărbat asimptomatic sosit recent din Regatul Unit.
Noua tulpină a virusului Covid-19 a apărut inițial în Marea Britanie, ulterior fiind confirmată în țări precum Italia, Danemarca, Olanda și Australia.