"Potrivit informațiilor primite în cursul acestei zile de către Oficiul consular român din partea reprezentanților poliției locale, printre persoanele accidentate a fost identificată și o femeie de cetățenie română. În prezent, aceasta este internată într-o unitate medicală, starea sa fiind gravă, dar stabilă", a precizat miercuri MAE.

Sursa citată adaugă că, în urma coliziunii celor două trenuri, care a avut loc marți în landul Bavaria, din sudul Germaniei, Consulatul General al României la Munchen a întreprins demersurile specifice pe lângă autoritățile competente locale pentru a verifica dacă în accident au fost afectați cetățeni români.

"Consulatul General al României la Munchen este în permanentă legătură cu familia cetățenei române și cu reprezentanții spitalului în care aceasta este internată, fiind pregătit să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale", se mai arată în răspunsul MAE.

Poliția germană a anunțat, miercuri dimineața, încheierea operațiunii de căutare a eventualilor supraviețuitori în urma accidentului feroviar produs marți în sudul Germaniei și soldat cu 10 morți și 81 de răniți, transmite DPA.

Cele două trenuri s-au ciocnit în apropiere de oraşul Bad Aibling, la 60 de kilometri sud-est de Munchen, în zona râului Mangfall, între staţiile Holzkirchen şi Rosenheim.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet