Toponimul „Sălişte”, cu feluritele sale variante, este relativ răspândit în România. În urmă cu mulţi ani, exista un fel de ghid numit „Codul poştal al localităţilor din RSR”, în care se puteau găsi nu mai puţin de şaptesprezece localităţi cu acest nume, sate mai importante în sensul că acolo funcţiona un oficiu poştal, numite Sălişte sau Silişte. Există numeroase „silişti” în Ilfov, în judeţele Teleorman, Constanţa, Brăila, Neamţ etc., apoi „sălişti” în Ardeal, dintre care una mai celebră în judeţul Sibiu, una în judeţul Alba, alta în judeţul Cluj şi o alta în Bihor etc. şi, în fine, două sălişti în actualul judeţ Maramureş – o Sălişte în comuna Băseşti din Ţara Codrului şi Săliştea de Sus din Maramureşul zis Istoric.

Termenul „sălişte” este fără îndoială slav, preluat probabil din slavona bisericească, fostă limbă de cult în Ţările Române, în limbile slave „selo” însemnând sat. Dar prin ce se diferenţiază „săliştile” faţă de celelalte sate în genere? Evident, „săliştea” este un cuvânt care nu poate fi tradus altfel decât perifrastic, prin aceea că termenul semnifică o vatră de sat care a fost la un moment dat abandonată, după care oamenii au revenit în aceeaşi vatră veche, o vatră de sat în care vieţuirea a fost părăsită pentru ca mai apoi să fie reluată. Aşa explică termenul şi celebrul ling­vist Augustin Scriban în Dicţionarul său, scriind că „sălişte” înseamnă „locul unde a fost cândva un sat”. Aşa stând lucrurile, nu e de mirare că termenul este totodată şi substantiv comun, „siliştile” însemnând pământuri care au fost locuite şi ulterior au fost părăsite, iar la Miron Costin apare termenul chiar şi pe post de verb, când marele cronicar scrie în Letopiseţul său că în vremuri de bejenie satele se „siliştesc”, cu sensul de pustiire.
Există şi ceea ce am putea numi perechi toponimice „Sălişte” – „Săcel”. Din câte cunoaştem, avem două astfel de perechi, în judeţul Maramureş şi în judeţul Sibiu.

Curios este că, în ambele cazuri, Săliştea şi Săcelul se află în vecinătate nemijlocită, fiind situate pe acelaşi curs de apă. În judeţul Sibiu, avem Săliştea Sibiului şi apoi la 5 km în aval este Săcelul, pe cursul Râului Negru, iar în Maramureş de asemenea avem Săliştea şi apoi la 4 km Săcelul, mai sus pe cursul Izei, mai sub munte.

Faptul are o explicaţie simplă şi ar fi mai bine să lăsăm toponimiile să se povestească singure. Aşadar, a existat mai întâi o aşezare oarecare, despre care nu ştim şi nici nu avem nevoie să ştim cum s-a numit iniţial, dar care, sub impactul unei calamităţi naturale puternice sau mai degrabă sub impactul unei mişcări sociale violente, cum ar fi o năvălire barbară, sau poate numai ca rezultat al transhumanţei, aşezarea a fost părăsită, satul iniţial s-a pustiit, s-a „siliştit” (vorba lui Miron Costin), iar oamenii s-au mutat altundeva, într-un loc mai ferit. Apoi, după ce lucrurile s-au liniştit, oamenii au revenit la vatra de sat anterioară, care s-a numit de astădată „Sălişte”, adică satul iniţial, vatra care a fost părăsită şi reluată, dar nu au revenit toţi, ci unii dintre ei au rămas în noul loc de pribegie, formând aici un sat mai mic, un sătuc, un „sătcel”, care cu timpul a crescut şi a devenit o vatră de sine stătătoare, un Săcel. Astfel peste tot unde există acest toponim, Săcelul s-a născut printr-un fenomen de roire dintr-un sat vecin care, prin părăsire şi reluare a vieţuirii a devenit Sălişte, iar transhumarea populaţiilor în sus şi în jos pe firul apei a fost aceeaşi, fie că vorbim de Maramureş sau de ţinutul Sibiului. Locul unde s-a format Săcelul a fost de regulă mai puţin expus la năvălirile migratorilor. Să nu ne scape din vedere că Săcelul din Maramureş nu avea vatra veche unde se află acum centrul satului, pe comunicaţia principală a râului Iza, ci într-un loc mai ferit spre sud, pe o vale mai strâmtă care se înfundă sub un deal, pe un afluent mic din stânga Izei, loc numit până azi Valea Caselor.
Expresia folosită în Evul Mediu şi prezentă în Diplomele Maramureşene, aceea de „două sălişti”, nu poate însemna că „cele două sălişti” ar fi Săliştea actuală şi roirea sa Săcelul, pentru că Săliştea actuală a fost numită tot timpul şi „de Sus”, iar Săcelul se află mai sus pe firul apei decât Săliştea de Sus şi, dacă Săcelul ar fi fost cea de a doua Sălişte, atunci Săcelul ar fi trebuit în mod normal să se fi numit Săliştea de Sus ş.a.m.d.

În consecinţă, în această privinţă, noi acceptăm opinia lui Ioan Mihalyi de Apşa, potrivit căreia expresia „cele două sălişti” se referă la cele două părţi ale actualului oraş Săliştea de Sus, separate prin cursul Văii Izei.

Aici încă din vechime, din Evul Mediu (dacă ne luăm după Diplome), au existat două parohii, de o parte şi de alta a Izei, parohia din Buleni şi cealaltă parohie zisă „Din Faţă” (din „faţa” orientată către soare a dealurilor din dreapta Izei), iar vechile vetre de sat nu s-au aflat imediat lângă cursul Izei, ci pe nişte mici afluenţi ai râului, pe Valea Bulesei în stânga şi pe Poiană şi pe Valea Câmpul Cailor în dreapta Izei.

Şi, totuşi, de ce Săliştea „de Sus”, iar nu Săliştea pur şi simplu?

Explicaţia este iarăşi simplă. După cum se ştie, vechiul Comitat Maramureş, din Evul Mediu şi până la 1918, era întins foarte mult şi în stânga Tisei, spre nord şi spre vest, iar oraşul Hust situat pe Tisa la aproximativ 50 de km în aval de Sighet făcea parte din Comitantul Maramureş, fiind extremitatea vestică a acestui Comitat şi reşedinţă de district (plasă). În prezent, în Ucraina oraşul Hust este reşedinţa raionului cu acelaşi nume.

Privind poziţia geografică, oraşul Hust este situat la vărsarea în Tisa a râului numit actualmente în ucraineană Rika (adică „râu”), râu care în Evul Mediu se numea în româneşte Valea Nea­govei sau Iza Neagră, un afluent din dreapta Tisei lung de vreo 70 km, care izvorăşte din Carpaţii Păduroşi, de la nord-est de Hust. Dacă din Hust urci pe valea râului Rika (sau Iza Neagră), după 6 km ajungi într-un sat numit Iza (după Iza Neagră), iar mai sus, spre răsărit satul Iza se învecinează cu Săliştea de Jos. Aceste localităţi sunt menţionate în Diplomele Maramureşene după cum urmează: Hust la 1329, Iza la 1387 şi Săliştea de Jos la 1485, această ultimă menţiune fiind aflată în harta întocmită de către istoricul Alexandru Filipaşcu.

Harta pe care am utilizat-o noi pentru localizarea satului Săliştea de Jos a fost descoperită la Arhivele Naţionale Serviciul Maramureş. Este vorba de o hartă întocmită de către austrieci în anul 1864, deci înainte de constituirea statului Austro-Ungar, cu textul redactat în limba germană. Se ştie că funcţionarii austrieci ai Împăratului dădeau dovadă de multă abnegaţie, rigoare, exactitate şi meticulozitate în întocmirea hărţilor sau a „mapelor” localităţilor, mai ales că aceste mape erau utilizate în justiţie pentru delimitarea drepturilor de proprietate, dar şi în administraţia imperială pentru stabilirea obligaţiilor fiscale (Steuerbezirk) către stat. Harta este intitulată în germană „Schiţa hotarului comunei” (Grenzskizze der Gemeinde), iar denumirea de Săliştea de Jos este scrisă în maghiară: „Also Szelistye”, cu menţiunea că localitatea se află în „Komitat Marmaros”.

După cum este prezentată pe hartă, comuna Săliştea de Jos se învecinează la nord-vest cu comuna Iza, la nord-est cu Herince, la sud-est şi sud cu Olvesfalu şi cu Şofalu (Ocna Hust). În prezent, nu se ştie de ce, Săliştea de Jos nu mai apare pe hărţile ucrainene deloc, nici cu numele iniţial şi nici cu vreun nume schimbat, în vreme ce toate vecinătăţile apar pe hărţi cu numele pe care l-au avut în Evul Mediu, adaptat în ucraineană. Este posibil şi ca în timpul de un secol şi jumătate scurs de la întocmirea hărţii austriece la care ne referim şi până în prezent, satul Săliştea de Jos să fi traversat din cauze pe care nu le cunoaştem un proces de involuţie, să fi ajuns un cătun care nu mai prezintă importanţă şi nici relevanţă pentru a fi menţionat pe hărţi.

În opinia noastră, aceasta este Săliştea de Jos, numită astfel prin opoziţie cu Săliştea de Sus. Aceasta din urmă, Săliştea de Sus este situată sus de tot, pe cursul superior al Văii Izei, în Maramureşul din România, iar Săliştea de Jos se află în jos de tot pe Tisa, în Maramureşul din Ucraina, pe cursul inferior al Văii Iza Nea­gră, distanţa dintre cele două Sălişti fiind de aproximativ 100 de km. După părerea noastră, pentru ca două localităţi să fie numite prin opoziţie „de Sus” şi „de Jos”, nu este necesar ca acestea să se afle în vecinătate imediată, după modelul Vişeu de Sus – Vişeu de Jos, Rona de Sus – Rona de Jos. Ci este de ajuns ca cele două localităţi omonime să se afle situate în acelaşi Comitat, pentru ca Administraţia Comitatului respectiv să le deosebească în acte, după poziţionarea lor geografică, prin atributul „de Sus” şi „de Jos”.

Semnează,

prof. univ. dr. Nicolae IUGA