Sigheteanca, Miruna Puiu pe numele ei, a participat la show-ul PRO TV, „Cântă acum cu mine”, unde a avut o prestație bună, obținând 44 de puncte. Piesa interpretată de maramureșeancă a fost apreciată de public, iar asta se vede din comentariile postate de români pe rețelele de socializare. Miruna a mărturisit, pentru „Axanews.ro”, că a avut emoții mari, iar „și mama și prietenul meu au insistat să particip. Vă dați seama că am avut emoții foarte mari”.

„Hybrid Symphony a fost o rampă de lansare pentru mine/noi toți. Așa i-am și cunoscut pe cei de la Dirty Shirt, trupa din care fac parte acum – backing vocals). Am avut foarte multe concerte cu ambele trupe, cu public mic și foarte numeros (de la 30 de oameni până la câteva mii, cum a fost la Rockstadt). Tot timpul voiam sa cant si singura, sa mi arat mie ca pot sa cand mai multe genuri de muzica, si daca am curaj sa apar singura pe scena. „Canta acum cu mine” a fost mai mult o curiozitate…

Mi-am dat seama în ce m-am băgat doar în momentul în care mai aveam câteva ore până la filmari. Sincer, n-am trăit emoțiile dinainte de show atât de intense niciodată. E mult mai ușor să cânți cu “familia”, sunt emoții care se transformă în mândrie! Ei bine, la Cântă acum cu mine… nu mai era nimeni lângă mine, eram doar eu..și emoțiile au ramas. Dar a ieșit așa cum mi-am dorit”, spune Miruna Puiu, pentru Axanews.ro.

Citește și