Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.30, pe strada Lazu Baciului din municipiul Sighetu Marmaţiei s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane. O tânără de 28 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat cu autoturismul de la o înălţime de aproximativ 2 m.

În urma impactului, conducătoarea auto, care nu purta centura de siguranţă, şi o minoră de 3 ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Fetiţa a rămas internată sub supraveghere medicală.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că sigheteanca nu se afla sub influenţa alcoolului.

Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic poate genera accidente grave de circulaţie. Poliţiştii vă recomandă să circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să reduceţi viteza de deplasare în curbe sau la efectuarea unor viraje!

De asemenea, reamintim că portul centurii de siguranţă nu este doar o obligaţie legală ci şi o modalitate eficientă de a evita rănirea gravă în caz de accident. Nefolosirea centurii de siguranţă şi/sau a altor dispozitive de retenţie omologate, de către conducătorii auto şi pasagerii din autovehicule, creşte riscul de vătămare a acestora în accidente rutiere şi agravează leziunile suferite în urma coliziunilor.

Citește și