Fiecare dintre noi are la îndemână cel mai precis barometru privind nivelul de trai al omului de rând – coșul zilnic. Mai exact, nu declarațiile politrucilor de la butoanele puterii și nici cifrele date de ei publicității (îndeosebi acuma când Institutul Național de Statistică este la cheremul premieriței) ne arată starea reală a vieții românilor, ci permanenta raportare la o perioadă anterioară: ce anume puteam să cumpărăm anul trecut cu o anumită sumă de bani și ce putem să facem azi cu aceeași sumă.

Din această banală, dar atât de trebuincioasă comparație, nu pot să rezulte decât trei situații distincte: a)prosperitatea – cantitatea de bunuri și servicii cumpărată acuma este mai mare decât aceea din perioada de referință, fapt care ilustrează fără putință de tăgadă vrednicia cârmuitorilor și se concretizează în sporul producției interne, vigoarea comerțului exterior și sănătatea monedei naționale (postdecembrismul n-a cunoscut așa ceva); b)constanța sau invariabilitatea nivelului de trai – cantitatea de bunuri și servicii este aproximativ aceeași în cele două perioade (motiv de nemulțumire pentru cârmuitorii înzestrați și de îngrijorare pentru cârmuiții cu discernământ social-politic); c)declinul nivelului de trai sau procesul de sărăcire a majorității cetățenilor, proces generat în proporție covârșitoare de corupția aleșilor neînzestrați și care se reflectă în neîntrerupta luptă dusă de puterea politică cu justiția, în năucitorul dezinteres al puterii legiuitoare vizavi de victime, concomitent cu sfidătoarea ei preocupare de soarta infractorilor cu ștaif, în anemicele investiții din economie, precum și în uriașa presiune pusă pe moneda națională, cauza imediată a deprecierii ei, prin umflarea lefurilor și pensiilor nerușinate (de pildă, Valer Dorneanu, actualul președinte al Curții Constituționale, va fi îndreptățit să încaseze patru astfel de pensii!), respectiv prin firimiturile azvârlite categoriilor neprivilegiate de angajați și pensionari.

Adică, tocmai ce acuma se întâmplă în România postdecembristă: cu nesfârșitul lanț al scumpirilor, cu inflația cea mai mare din Uniunea Europeană (peste 4,7%) și cu indicele Robor în necontenită expansiune, toate aceste „realizări” pesedisto-aldiste păpând creșterile salariale și încă ceva pe deasupra (economiile, liniștea și, în final, sănătatea românilor onești ce au rămas acasă, unii dintre aceștia, încrezători în promisiunile dragniano-tăriceniste, chiar îndrăznind să facă împrumuturi în lei la bănci)...

Dar iată că în aceste zile s-au împlinit șase luni de guvernare dăncilească, prilej pentru năstrușnica noastră premieriță nu numai de a-și prezenta extrem de sărăcuțul și, în același timp, de discutabilul bilanț al împlinirilor (economia în alergare pe pista consumului, miliardele atrase de la Uniunea Europeană, sporurile salariale), ci mai ales de a ne atenționa că gura păcătosului tricefal (Dragnea-Dăncilă-Vâlcov) adevăr grăiește în ceea ce privește posibila dublare a pensiilor în viitorul nu prea îndepărtat. În rest (celelalte obiective fanteziste), Dumnezeu cu mila.

Atâta doar că nu se vede nici în economie și nici în infrastructură ce s-a făcut cu miliardele unioniste.

Mă rog, cam asta se întâmplă acolo unde nedemnitatea este ridicată de lichelele politrucianiste la rangul de virtute într-ale descurcatului...