ca parte vie-n timp el să devină
din sufletul identitar
al unei nații sau popor
cu rost istoric milenar...

Măicuță scumpă, țară românească
din dor și din nădejdi durată,
noi, vitregiții, te iubim
cu-a fiilor iubire de-altădată,

când viața fără preget și-o dădeau
pentru supremul țel uman –
o țară neîngenuncheată
și-un creștinesc trai neavan,

iar nu cu dragostea fățoasă
a politrucilor mișelnici,
ce te-au vândut și-o să te vândă
unor ipochimeni netrebnici,

de-am devenit faimoși în lume
prin sporurile-nregistrate
la sărăcirea celor mulți
și la înavuțiri trucate.

Din România nu plecăm
pentru un bine otrăvit,
ca liftele să-și facă jocul
prin legi hoțești de neoprit.

Căci țara asta nu-i a lor
și n-o să fie niciodată:
E țara românismului
cu-a lui esență netransfigurată!