Forțele armate ale Ucrainei au emis o alertă, îndemnând locuitorii să se adăpostească după ce trei explozii și alarme de raid aerian au fost auzite chiar înainte de ora locală 1.

Purtătorul de cuvânt al armatei din Odesa, Serghei Bratchuk, a transmis printr-un mesaj pe Telegram, că o „rachetă inamică” a lovit orașul-port. „Din păcate, există victime”, a adăugat el.

Ulterior, Bratchuk a precizat că atacul cu rachetă a fost lansat din direcția Mării Negre.

„O rachetă a lovit o clădire rezidențială de nouă etaje, cealaltă un centru de agrement din regiunea Belgorod-Nistru”, a spus el.

Serviciul de Stat pentru situații de Urgență al Ucrainei a transmis că, vineri, la ora 6 dimineața, 14 persoane au fost ucise și 30 au fost rănite – inclusiv trei copii – în atacul asupra blocului.

Trei persoane – inclusiv un copil – au fost ucise într-un atac separat asupra centrului de agrement, iar una a fost rănită, a spus SES.

Salvatorii continuă să caute printre ruine, anunță Serviciul de Stat pentru situații de Urgență.

Atacul vine după ce forțele ucrainene au recâștigat Insula Șerpilor, o insulă strategică a Mării Negre în largul coastei de sud, lângă orașul Odesa. Rusia a descris retragerea de pe Insula Șerpilor ca pe un „gest de bunăvoință”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet