Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Dan Radu, incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00.

Astfel, un echipaj al Poliţiei Rutiere care acţiona în municipiul Ploieşti a dat semnal de oprire maşinii condusă de femeia în cauză. Aceasta a refuzat să oprească şi şi-a continuat drumul, acroşând un poliţist. Echipajul de poliţie a plecat în urmărirea ei, iar femeia a ieşit din oraş, a ajuns în localitatea Bărcăneşti şi a intrat pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti conducând pe contrasens, cu farurile stinse, până la Otopeni, unde a fost prinsă.

Şoferiţa a fost condusă pentru audieri la sediul Poliţiei Ploieşti.

Dan Radu a precizat că, până la această oră, ea nu a dat nicio declaraţie privind incidentul în care a fost implicată şi că a refuzat testarea pentru consumul de alcool şi de substanţe psihotrope. În cauză va fi întocmit dosar penal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet