„Dosarul penal a fost înregistrat în cursul anului curent, urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș. Din materialul de urmărire penală admnistrat în cauză au rezultat probe care fundamentează presupunea rezonabilă că, în cursul lunii septembrie 2021, unul dintre inculpați ar fi primit de la al doilea, suma de 3.000 de euro, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinul de analiză toxicologică, vizând pe fiul celui din urmă (depistat anterior de către un echipaj de poliție în timp ce conducea un autoturism pe un drum public, sub influența băuturilor alcoolice), eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, a unei valori inferioare a concentrației de alcool în sânge, astfel încât acesta să evite tragerea la răspundere penală pentru fapta comisă.

În data de 23.11.2021, în același dosar penal, polițiștii anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare, în baza ordonanțelor de delegare și sub coordonarea procurorului de caz, au desfășurat patru percheziții domiciliare. Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri și înscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu săvârșirea infracțiunilor de corupție de referință.

În cursul zilei de 25.11.2021, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile”, precizează DGA Maramureș

Citește și