Omar Borkan Al Gala strânge din ce în ce tot mai mulți fani pe pagina lui de Facebook.

Fotograf, model si actor dubaian, Omar Borkan Al Gala, a fost expulzat din Arabia Saudită pentru a fi "prea frumos", relatează presa internațională.

S-a întâmplat săptămâna trecută în timpul festivalului cultural Jandriyah, unde Omar a lucrat cu alte două modele, ele de asemenea fiind expulzate, într-un stand de promovare a Emiratelor Arabe Unite.

Comisia pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor l-au expulzat pe Omar și celelalte două modele, ale căror nume nu sunt cunoscute, pe motivul că femeile se pot îndragosti de ei, a declarat unul dintre ofițerii de poliție la presa locală. Totul s-a întâmplat în timpul unei prezentări de dans tradițional din Emiratele Arabe Unite.

Cu toate acestea, un purtator de cuvânt a anunțat că motivul pentru detenția și ulterior deportarea celor trei modele nu are de-a face cu faptul că ei sunt "prea drăguți", ci din cauza prezenței unei femei artist in cabina lor, fapt care este împotriva obiceiului ca femeile nu se arată la alte persoane decât bărbaților din familie.

Vestea s-a raspândit rapid în întreaga lume și profilul de Facebook al lui Omar adună acum peste o jumătate de milion de fani, care se întrec în postarea de mesaje cochete.

Citește și

loading...