„Cu cât acţiunile vor fi puse în aplicare mai rapid, cu atât va fi nevoie de mai puţine măsuri ulterior", a declarat vineri experta OMS pe probleme de coronavirus, Maria van Kerkhove, la Geneva.

Reprezentanta OMS a atras atenţia asupra faptului că varianta Delta a virusului care circulă în prezent este mult mai contagioasă decât tulpinile precedente.

Mai multe ţări se află într-o situaţie dificilă şi trebuie să adopte măsuri „foarte stringente”, a declarat la rândul său directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, potrivit Agerpres.

Ca de obicei, OMS nu a nominalizat vreo ţară anume şi nici nu a comentat cu privire la acţiunile luate de diverse guverne. Măsurile menţionate includ utilizarea la scară largă a măştilor, distanţarea fizică, buna ventilare a spaţiilor închise, evitarea reuniunilor în spaţii mici şi telemunca acolo unde este posibil.

Europa a devenit din nou epicentrul pandemiei de Covid
Europa a devenit din nou epicentrul pandemiei de Covid, determinând tot mai multe țări să ia în considerare reimpunerea lockdown-ului în perioada de dinainte de sărbătorile de iarnă.

Situaţia epidemiei de COVID-19 continuă să se deterioreze în Uniunea Europeană şi este considerată „foarte îngrijorătoare” în zece ţări şi „îngrijorătoare” în alte zece, a anunţat vineri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

„Situaţia epidemiologică din UE este caracterizată în prezent de o creştere rapidă şi semnificativă a numărului de cazuri şi de o rată a mortalităţii scăzută, dar în creştere lentă. Cazurile, spitalizările şi decesele sunt aşteptate să crească în următoarele două săptămâni”, rezumă agenţia UE cu sediul la Stockholm, în ultima sa evaluare a riscurilor.

Dintre cele 27 de state membre, Belgia, Polonia, Ţările de Jos, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria şi Slovenia se află într-o situaţie „foarte îngrijorătoare”.

Ţările în situaţie „îngrijorătoare” sunt Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, România şi Slovacia.

Metoda utilizată de ECDC pentru categoriile de îngrijorare include nu numai valorile absolute (numărul de cazuri, spitalizări şi decese), ci şi evoluţia recentă a acestora. Potrivit ultimelor sale proiecţii, se aşteaptă ca numărul de cazuri şi decese să crească cu aproximativ 50% în următoarele două săptămâni, ajungând la o rată săptămânală de 300 de cazuri noi şi 2,7 decese la 100.000 de locuitori.

Citește și

Comentarii