Astfel de controale au fost efectuate şi în judeţ, fiind controlate, potrivit declaraţiilor făcute de comisar-şef OPC Maramureş, Olivia Ardelean, peste 10 service-uri auto.

Ardelean a declarat că, spre deosebire de alţi ani, nu au fost depistate mari probleme.

„Nu prea am găsit nereguli. Neafişarea preţurilor a fost principala problemă identificată. Am aplicat şi ceva sancţiuni. Anul trecut, am găsit mai multe probleme, printre care şi unele legate de faptul că nu au fost oferite garanţii pentru lucrările efectuate. Am avut şi trei sau patru reclamaţii, tot pe service-uri auto. Cineva a reclamat că, la câteva zile după ce a fost cu maşina în service, s-a defectat maşina şi a rămas cu ea în mijlocul drumului. Altcineva a reclamat că a fost la un service auto şi nu i-a fost schimbată piesa la maşină cu una nouă”, a explicat Olivia Ardeleanu.La nivel naţional, au fost verificaţi 514 operatori economici, constatându-se abateri la 251 dintre aceştia (48,83%).

Deficienţe constatate au fost lipsa autorizării RAR, neacordarea de garanţie pentru serviciile prestate, neafişarea preţurilor, lipsa buletinului de verificare metrologică, lipsa traducerii informaţiilor privitoare la produse şi servicii care nu sunt scrise în limba română, comercializarea de produse cu termen expirat, neafişarea orarului de funcţionare, neafişarea plachetei cu telefonul consumatorilor.

ANPC a mai precizat că au fost aplicate 291 de sancţiuni, 119 amenzi contravenţionale în valoare totală de 304.500 lei şi 172 avertismente. De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a prestării de servicii pentru 30 de operatori economici identificaţi cu abateri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet