Este vorba despre Petrova, Boiu Mare, Recea, Vișeu de Jos, Oarța de Jos, Mireșu Mare, Sarasău și Ardusat. În aceste localități CJSU a impus de azi restricții mai severe. Mai exact, activitatea in interior a restaurantelor și cafenelelor din aceste opt localități este strict interzisă. Tot în aceste localități elevii vor învăța exclusiv online de acum înainte pentru o perioadă anume de timp.

În hoteluri sau pensiuni activitatea restaurantelor din aceste zone este permisă doar pentru clienții acestor unități. Tot în aceste zone menționate mai sus este obligatorie masca în toate spațiile deschise.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie în Baia Mare, Borșa, Vișeu de Sus, Asuaju de Sus, Bistra, Groșii Țibleșului, Băsești, Vadu Izei, Groși, Ocna Șugatag, Gârdani, Coltău, Cicârlău, Moisei, Șieu și Bocicoiu Mare, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărat că administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite vor afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile menționate. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din Baia Mare, Borșa, Vișeu de Sus, Asuaju de Sus, Bistra, Groșii Țibleșului, Băsești, Vadu Izei, Groși, Ocna Șugatag, Gârdani, Coltău, Cicârlău, Moisei, Șieu și Bocicoiu Mare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Se permite în unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Borșa, Vișeu de Sus, Asuaju de Sus, Bistra, Groșii Țibleșului, Băsești, Vadu Izei, Groși, Ocna Șugatag, Gârdani, Coltău, Cicârlău, Moisei, Șieu și Bocicoiu Mare desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă în localitățile mai sus amintite fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Citește și

loading...