Premierul a precizat că nu vor fi folosite teste rapide pentru că nu sunt precise. De asemenea, Ludovic Orban a precizat că statul încearcă să achiziționeze echipamente medicale, însă întâmpină probleme în această perioadă.

„Obiectivul nostru, într-un inteval de 5-7 zile, este de a crește capacitatea de testare la 2000 de teste, poate chiar 2500 de teste pe zi (...) Epidemiologii au spus foarte clar diagnosticarea trebuie făcută pe PCR. Nu există teste rapide, ele există, dar au precizie care nu pot să ne confere siguranță că persoanele care sunt diagnosticate negativ sunt 100% negativ. Dacă noi dacă din 100 de persoane pe care le testăm, 20 sunt pozitiv, înseamnă că noi eliberăm purtători ai virusului și îl pot transmite mai departe”, a declarat Orban.

Premierul a spus că a fost suplimentat umărul de aparate PCR în spitale, pentru diagnosticarea pacienților cu coronavirus.

„Creșterea capacității de diagnosticare e extrem de importntă pentru că așa identificăm persoanele care au fost contaminate. Am plecat de la un număr foarte redus. Practic în prima parte au funcționat doar 9 aparte, acum sunt puse în funcțiune 19 și am identificat toate aparatele PCR pe care le putem folosi, de la ANVSA, de la institute de cercetare și, de asemenea, am achiziționat 10 aparte noi prin Crucea Roșie care sunt distribuite în teritoriu. Prin Unifarm am achizionat 10 PCR-uri din care 4 sunt deja montate și pregătite să fie distribuite.

Am aflat că și spitalele au achizionat PCR și kituri de testare. Am fost informat de Unifarm că există un contract cert și că vom primi 2.000 de kituri de testare care au capacitatea de a testa 200.000 de persoane”, susține Ludovic Orban.

De asemenea, se încearcă achizionarea unor ventialatoare pulmonare, însă, deși au fost semnate contractele, nu se știe exact când vor fi primite,

„Suntem în curs de achiziție de ventilatoare. 100 de ventilatoare pe un contract semnat prin Unifarm, ONAC-ul are semnat contract pentru 200 de ventilatoare, dar producerea lor durează”, a mai declarat Orban.

Premierul a precizat că în această perioadă este nevoie de un efort diplomatic susținut, pentru a putea face rost de echipamente de medicale.

„Facem tot ce e omenește posibil să achiziționăm. Am avut n contracte, n oferte, care nu au putut fi încheiate. De exemplu, ca să luam 80 de mii de măști din Germania a fost nevoie de un ordin special de la minstrul sănătății de acolo. Trebuie să intervenim diplomatic pe toate căile disponibile. Orice instituție a statului care are capacitatea de a realiza contracte este implicată în acest efort.

Se fac achiziții prin Unifarm, prin Crucea Roșie și vreau să mulțumesc celor care au făcut donații, derulăm achiziții prin alte companii și structuri astfel încât să derulăm orice contract, astfel încât să obținem aceste echipamente. Am simplificat procedurile la maxim astfel încât să începem producția în țară. Deja a început producția de măști, de combinezoane, de izolete”, a completat premierul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și