Banii vor fi acordați o singură dată, în prima lună a anului viitor, iar de acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari.

„Pensionarii cu veniturile cele mai mici primesc un ajutor, astfel încât oricine are pensia cuprinsă între 1.000 și 1.600 de lei să ajungă la venituri de 2.200 de lei în luna ianuarie. Astfel - și acestea sunt cifrele concrete – ajutorul va fi acordat diferențiat. Cine are pensia de 1.000 de lei va primi un ajutor de 1.200 de lei. Cine are pensia de 1.001 va primi un ajutor de 1.199 de lei. Cine are pensia de 1.002 lei va primi un ajutor de 1.198 de lei, iar ajutorul va scădea pe măsură ce pensia este mai mare. Astfel că persoanele cu 1.600 de lei pensie vor primi 600 de lei acest ajutor, sprijin financiar din partea guvernului”, a spus Firea într-o conferință de presă.

„S-au făcut calcule aplicate care începând de astăzi vor fi și implementate în legea bugetului de stat. De aceea, chiar am solicitat de la Ministerul de Finanțe ultimele calcule. Ceea ce vă prezint sunt informații fierbinți, cum se spune, foarte foarte noi și acestea vor rămâne în vigoare, nu se vor mai modifica”, a mai spus Firea.

„Ajutorul financiar se acordă o singură dată, în luna ianuarie, unui număr total de aproape 2 milioane și jumătate de pensionari”, a adăugat ea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet