Un jurnalist Reuters aflat la fața locului a afirmat că a auzit focuri de armă din interiorul școlii în timp ce militari au înconjurat clădirea.

Oficiali militari au declarat că cel puțin șase bărbați înarmați au intrat în Școala Publică Militară. Se crede că în interiorul clădirii s-ar afla circa 500 de studenți și profesori, notează Reuters.

Potrivit AFP, bărbații îmbrăcați în uniforme militare au intrat în școală și au deschis focul. Atacul a fost imediat revendicat de o facțiune a talibanilor pakistanezi.

Oficiali militari au declarat că cel puțin șase bărbați înarmați au intrat în Școala Publică Militară. Se crede că în interiorul clădirii s-ar afla circa 500 de elevi și profesori, notează Reuters.

Un profesor a afirmat că atacatorii au intrat în școală în timp ce aveau loc examene.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Muhammad Umar Khorasani a declarat pentru Reuters că gruparea sa este responsabilă pentru atac. "Atacatorii noștri sinucigași au intrat în școală, ei au primit ordine să nu-i rănească pe copii, însă să vizeze personalul militar", a afirmat el.

"Este un atac care reprezintă o răzbunare pentru ofensiva armatei din Waziristanul de nord", a afirmat el, referindu-se la o ofensivă a armatei împotriva talibanilor care început în luna iunie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și