Privind în jur cu ochiul liber
sau cu unelte adecvate
(luneta ori fudulul telescop),
nu poți să nu te minunezi
de plinul celor observate
(viața și-ntocmirea pământească,
înaltul și genunea sa cerească),
așa cum înțelepții greci
- uimiți de colosala armonie –
a Universului sferos,
i-au zis acestuia Cosmos,
iar Kant la rândul lui spunea
ce mai de preț e pentru sine:
„Ceru-nstelat deasupra mea
și a moralei lege-n mine”...

După această abordare
a existentului magnific,
la modul cel mai general
pentru demersul științific

și care-n sine însumează
tot zbuciumul minții umane
(știință, artă, mituri, crezuri,
faimoase speculații vane),

utile-s câteva punctări
- pentru acei ce vor să știe –
despre profunda ființare
și-a sa eternă dinamie.

În primul rând, scormonitorul
(cugetător sau băgăcios)
se-ntreabă cum Totul rezultă
din primordia zisă haos,

acel inform inițial
ce n-avea chip și ascultare,
căci timpul era indecis
și spațiu-n nedeterminare,

astfel c-amorful rătăcea,
călăuzit doar de-ntâmplare,
în infinitul văduvit
de borne spațio-temporale.

Și iată că-n jocul gândirii,
totuna cu istoria,
creației i se opune
o speculație peltea,

ce-n locul Creatorului
așază evoluția,
principiul care guvernează
în totul ei materia.

Astfel se face că adepții
acestui moft exagerat,
susțin că-ntregul Univers
din întâmplare s-a format,

printr-o explozie enormă
a unei mase singulare,
fapt ce-i conferă armonie
și-o vie expansionare...

Așa spun ei, dar e știut
că din explozii nu rezultă
nici armonie, nici sublim,
ci doar dezordine mai multă.

Iar „evoluția” vieții,
prin saltul la superior
a formelor cele mai simple,
așijderea e din topor:

întâi că viul n-a ieșit
în chip firesc evolutiv
din pântecul materiei nevii,
orice condiții s-ar fi întrunit,

căci doar Pasteur a demonstrat
cu acribie competentă,
că viața poate să provină
numai din una anteexistentă;

apoi că până în prezent
ei n-au verigi de legătură,
iar formele se reproduc
conform cu-a speciei structură.

Al doilea set de precizări
din cele pentru om utile,
privesc superbul Univers
și însușirile-i nobile,

precum nemărginirea-n spațiu
și-n timp a sa eternitate,
amețitoarea-i profunzime
și-o veșnică mișcare ca la carte,

atât în microuniuvers
(atomi, celule, subcuante),
cât și în universul mare
(planete, galaxii, roiuri gigante).

Celula vie, de exemplu,
nici azi nu-i bine deslușită,
iar creierul uman rămâne
o vajnică necunoscută,

prin simpla sa alcătuire
(două procente-n greutate
din hoitul unui individ)
și însușirile-i aparte:

vorbire, cugetare, conștiință,
creație, morală, țel,
dar mai cu seamă-alesul dintre
a fi de treabă sau mișel.


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet