Istoria ne-nștiințează
c-au fost și alți cârmuitori
(nu numai papii și ai lor),
ce se voiau cosmocratori.

Unul din ăștia, scrie-n cronici,
că Alexandru ar fi fost –
al Greciei produs de vârf
și-al Stagiritului produs cu rost.

Fecior de rege macedonic,
ce-al doilea Filip e numit,
el în istorii lider este
ca rege și strateg vestit.

Într-adevăr, căci infuzat
de mic copil cu elenism,
Elada toată cucerește
cu foamea-i de teribilism,

apoi al perșilor imperiu
și-ntinse zone mai departe
(în India se poticnește!),
ca ele toate s-aibă parte

nu doar de noua cârmuire,
ci și de suflul cultural
al salbei de Alexandrii
din noul stat imperial.

Luându-ne doar după formă,
să afirmăm am fi tentați
că belicosul Macedon
e fruntea între-ai săi confrați.

C-adică nu s-a mulțumit
cu cucerirea extensivă,
ci peste tot a dus cu el
cultura greacă intensivă,

lucruri ce alți cuceritori
- din vremi istorice știute
(perși, turci, arabi, mongoli, muscali) –
n-au înțeles că trebuie făcute,

nu ca risipă inutilă
spre-al oprimaților răsfăț,
ci ca o parte lustruită
din al politicii ospăț.

Deși războaiele-s blamate
de tot mai mulți oficiali
- istorici și cârmuitori –
căci actele-s mereu trucate,

(autocrații mei ales
- preocupați de-al lor profil
după ce moartea-i va lua –
acceptă doar smeritul stil),

chiar azi istoria e plină
de epifenomene vide,
ce mersul lumii îl marchează
cu jocurile lor stupide

(vezi Biden, Putin și-alte scule
de interese-ncăierate),
care-n politici de rahat
promit belșug și echitate

la toți votanții sărăntoci,
cu toate că realitatea
taman contrariul demonstrează –
contează unii, nu comunitatea!

Păi, de pomană Twain spunea
c-un secol și ceva în urmă:
„Prin vot de s-ar putea schimba ceva,
n-am fi lăsați să mai venim la urnă”?!

Iar Orwell George zicea de libertate
că-i dreptul fiecărui pământean
de-a spune-n față semenilor
ce ei s-audă nu doresc șohan...

La Alexandru revenind
după această acoladă,
va trebui pe om să-l scoatem
din a legendei ambuscadă.

Căci una-i omul cum a fost
(fragil la trup, în spirit tare)
și alta-i recrearea sa
de miturile milenare.

Departe de perfecțiunea
cu care-a fost în mit cinstit,
cuceritorul Alexandru
era de fapt un crai zărghit,

iar starea lui în Orient
neîncetat s-a agravat,
pân’ ce-i convins de regi locali
c-ar trebui zeificat.

De-atunci începe prăbușirea
în sinea sa de morb stricată –
beții, exces de aroganță
și-o comportare deplasată

față de cei ce-l îndrăgeau:
Pe-al său istoric, bunăoară,
ce Calistene se numea
și-Aristotel unchi îi era,

morții l-a dat prin răstignire,
pentru că nu i s-a-nchinat
ca unui zeu atotputernic,
ci pe obraz l-a sărutat.

Mergând fălos pe noul drum,
el repede s-a curățat
(la trei decenii și doi ani),
iar vastu-i stat s-a destrămat.

Aceeași soartă au avut-o
imperiile lumii toate
(roman, mongol, turcesc, britanic),
c-au fost sterile sau neidioate.

Imperiul Romei, spre exemplu,
nu de-unul fizic e-nghițit,
ci forța crezului creștin
un spirit nou i-a dăruit.

Căci Spiritul pornit la treabă
din al evreilor olat,
fiind etern-universal
treptat spre Vest a avansat,

astfel că multe seminții
incluse-n Stat și-nvecinate
(latini, greci, nemți, slavi, asiatici),
încet-încet sunt creștinate.

Și creștinismul înflorește
sub bazileul Constantin
(când crez oficial e decretat),
iar sporul lui este divin –

nu doar că-n spațiu se întinde
(noi zone-n Est și-n nordul african),
dar și-n intensiune crește,
cu goți ajunși la bun liman...

Apoi, din Europa creștinată,
plecat-au în ținuturi noi
(Extremul Orient, Americi)
picaro și creștini de soi,

care duceau valori morale
și-a convertirii-nfiorare
pentru azteci, incași și alții,
ce-aveau culturi superioare.

Dar profitorii criminali
(precum Cortez și-ai lui ciraci),
nu-ncreștinarea urmăreau,
ci cum să fure alți pitaci –

argint și aur la grămadă,
din care grosu-l trimiteau
Madridului mereu falit,
după ce partea și-o făceau.

Între tâlhari și guvernanți
fiind această cârdășie,
episcopul Bartolomeo
în van dorea altfel să fie.

Ba și mai și, tot insistând
că-n colonii ticăloșia-i crasă,
la urmă vine și răsplata:
Opera-i scrisă este arsă!...

Firește, unii-n sinea lor
vor judeca poate așa:
„Ce mare lucru niște cărți,
când Inchiziția oameni ardea?!”

Eu spun că ambele sunt crime,
c-o diferență de nuanță:
Se cheamă crimă integrală
să iei a omului viață

și e de tip spiritual
când cărțile sunt mătrășite;
mai grav e că-n nazism și bolșevism
au fost la fel de „îndrăgite”

acele cărți catalogate
de cenzori ca fiind pocite –
fie din uz complet retrase,
fie că-n foc erau zvârlite.

Din cele spuse clar rezultă
o teză nițeluș procletă:
Istoria nu-i circulară,
dar pe elice se repetă!

Căci dezvoltarea ei în timp
elicoidă se numește
și verticala coborâtă
punctele-asemeni le unește.

De-aceea ni se pare-adesea
că-n cerc mereu ne învârtim –
a fost ce este și va fi,
dar noi ce-am fost n-o să mai fim.

Și tot de-aceea mare grijă
la fițele globalizante:
Nu doar că relele revin,
dar ele-s mult mai alarmante!


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet