Potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, Papa Francisc nu poate celebra Te Deum și Liturghia de Anul Nou, din cauza durerilor sciatice, dar va conduce rugăciunea „Îngerul Domnului” din biblioteca Palatului Apostolic în prima zi a noului an, notează Reuters.

Primele Vecernii și Te Deum din această seară vor fi conduse de cardinalul Giovanni Battista Re, în timp ce Liturghia din 1 ianuarie 2021 de cardinalul Pietro Parolin.

Papa suferă de sciatică, o afecțiune care provoacă durere în partea de jos a spatelui, de-a lungul nervului sciatic până la nivelul picioarelor.

Adesea, Papa a fost văzut mergând cu dificultate din cauza durerii. Acesta face terapie fizică regulată, mai scrie sursa citată.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și