"Am decis cu puțin timp în urmă măsuri extrem de ferme la adresa celor care beneficiază de statutul de refugiat și al căror comportament nu este conform principiilor noastre", a declarat ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve.

"Voi oferi explicații publice în data de 13 octombrie", a precizat Cazeneuve, care a susținut un discurs în fața senatorilor francezi, cu ocazia examinării în primă lectură a unui proiect de lege privind drepturile imigranților.

"Responsabilitatea mea de a primi în mod demn cetățeni străini pe teritoriul nostru are drept contrapartidă o exigență de fermitate la adresa celor pe care i-am primit și care sfidează regulile noastre, mai ales în contextul amenințărilor actuale", a adăugat ministrul francez.

Cazeneuve a pledat în favoarea unui amendament al guvernului francez, amendament care a fost adoptat și care restabilește posibilitatea de a retrage permisul de ședere temporară sau permisul de ședere pe mai mulți ani în cazul în care un cetățean străin a comis anumite infracțiuni.

"În fața riscurilor dovedite privind încălcarea ordinii publice, administrația trebuie să-și păstreze posibilitatea de a retrage drepturile pe care le-a oferit", a pledat Cazeneuze, invocând în mod concret "traficul de stupefiante, traficul de carne vie, proxenetismul cu minori, reducerea la sclavie".

În timpul examinării proiectului de lege, Senatul francez a condiționat acordarea unei vize pe termen lung de dovada prealabilă privind cunoașterea la un nivel suficient a limbii franceze, de aderarea la valorile fundamentale ale societății franceze și de capacitatea de a exercita o activitate profesională sau de a-și asigura independența financiară.

Textul urmează să fie examinat până vineri și va constitui obiectul unui vot în data de 13 octombrie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și