Alegerile din iunie anul trecut au fost urmărite de sigheteni cu mare interes dar și cu speranță, aceștia sperând la un viitor mai bun al Sighetului. Ovidiu Nemeș a fost din start candidatul preferat al sighetenilor, odată ce doamna Eugenia Godja a anunțat că se retrage și că îl suține pe Ovidiu Nemeș pentru funcția de primar. Acest lucru, dublat de faptul că USL era pe val, a asigurat succesului lui Nemeș la primărie. Majoritatea sighetenilor ziceau că Ovidiu Nemeș vine la primărie cu un suflu nou și putere de muncă, fiind tânăr și având idei noi pentru dezvoltarea municipiului.

De cum a preluat mandatul, Ovidiu Nemeș și-a dat arama pe față, arătând că de fapt nu îl interesează Sighetul ci este interesat doar de propria persoană și cum să se căpătuiască. A derulat diverse afaceri cu retrocedări de terenuri împreună cu vicepreședinta pe atunci a AVAS, Cornelia Negruț, din care a făcut profituri de peste 400.000 euro, după cum scria recent presa centrală. După aceea și-a numit apropiații în toate funcțiile cheie din instituțiile subordonate autorității publice locale, probabil pentru a-și putea continua afacerile. Numirile nu s-au făcut pe bază de pregătire, experiență sau merite. În aceste funcții au fost numiți doar cei care executau orbește ce spunea el, Ovidiu Nemeș, astfel afacerile putându-se derula fără probleme. Nu conta dacă persoana respectivă nu se pricepea la nimic ce era necesar pentru funcția respectivă – exemplele în acest sunt nenumărate: Alexandru Oros director la spitalul Sighet, fără nicio experiență în domeniu și nefiind medic; Ioan Șuștic director plenipotențial pe la Urbana, MaraNord, dar și diverși directori la diverse instituții, școli etc.

În aventurile de afaceri, primarul TIR-ist a făcut multe pariuri greșite, pariuri care i-au costat scump pe sigheteni. Un pariu greșit a fost să o aducă aici de candidat pentru Camera deputaților la alegerile din decembrie anul trecut pe d-na Cornelia Negruț din partea PC, fostă vameșă, despre care presa centrală scria de multă vreme că este coruptă, că fură gaz și că este certată cu legea. Toate acestea nu au contat pentru primarul TIR-ist, Nemeș trebuind să o recompenseze cumva pentru că l-a ajutat să obțină despăgubiri frauduloase din retrocedări de terenuri și i-a oferit pe tavă funcția de deputat. Din această poziție, probabil, Negruț va face ca afacerile lui Ovidiu Nemeș să prospere în continuare.

Un alt pariu greșit a fost să o susțină pe Cornelia Negruț, zisă „Nelica”, pentru a câștiga funcția de Președinte al PC Maramureș. Nu le-a ieșit aceasta schemă primarului TIR-ist și „Nelicăi”, Zamfir Ciceu dovedindu-se de neclintit. Ca răsplată pentru acest lucru, Zamfir Ciceu a alocat Sighetului de la consiliul județean o sumă de bani în bătaie de joc, mai mică decât sumele alocate comunelor din județ. Iată cum suferim noi, sighetenii, de pe urma diverselor afaceri și pariuri greșite ale primarului nostru.

Pariul greșit care îl afectează cel mai mult pe Ovidiu Nemeș este cel prin care încearcă să obțină șefia PNL Maramureș. Totul a început prin înlăturarea din PNL a lui Cătălin Cherecheș, primarul Băii Mari, astfel fiind deschisă calea lui Nemeș spre șefia PNL Maramureș. Ovidiu Nemeș nici nu poate fi comaparat cu Cătălin Cherecheș, care este un bun gospodar al Băii Mari, om cult și care are nu doar interese personale legate de Baia Mare – Cătălin Cherecheș este tot ceea ce nu este Ovidiu Nemeș. Se pare că nu îi vor ieși planurile lui Nemeș, deoarece a apărut un personaj politic puternic care dorește șefia PNL Maramureș: Radu Stroe.

Acum câteva zile, ministrul de Interne, Radu Stroe, a făcut o vizită în Maramureș și a declarat că își dorește ca disensiunile din PNL Maramureș să înceteze și că, în acest sens, intenționează să preia șefia partidului la nivel de județ. Oricum PNL Maramureș a ajuns în ultimii ani o clică de penali: aici îl amintim pe veșnicul Hoban, condamnat la închisoare pentru corupție, mare tartor în PNL Maramureș. Astfel, pușcăriabilul Ovidiu Nemeș (dacă presa centrală are dreptate) pierde încet orice speranță de a obține șefia PNL – Stroe, fiind ministru, sigur are mai mare putere în PNL decât poate avea un amărât de TIR-ist.

Din păcate, toate pariurile greșite ale lui Nemeș le plătim noi, sighetenii – imediat se împlinește un an de mandat și nu am văzut nicio realizare notabilă a primarului. Singurele realizări ale sale se limitează doar la distrugerea spațiilor verzi din municipiu, anihilarea instituțiilor de cultură și la creșterea prețului la apă. Poate pentru domnia sa, Ovidiu Nemeș să fi făcut multe: și-a sporit averea, iar gurile rele vorbesc despre o herghelie pe care și-ar fi tras-o, cu un drum de acces făcut din banii primăriei. Noi, sighetenii, până acum nu ne-am ales cu nimic.

Romania, country of Fish!

*Sursa informațiilor legate de afacerile penale ale lui Ovidiu Nemeș: ziarul „Cațavencii” (numere din aprilie și mai 2013)

Citește și

Comentarii