Legea le va permite persoanelor de același sex să se căsătorească și să aibă acces la o bancă de spermă. Însă, după toate probabilităţile, textul va trebui aprobat în cadrul unui referendum, pentru a putea avea puterea unei legi.

Cuplurile homosexuale din Elveţia pot să formeze în prezent „parteneriate înregistrate”, însă acestea nu le oferă aceleaşi drepturi ca o căsătorie în ceea ce priveşte accesul la cetăţenie sau adopţie.

Partidele de stânga spun că este vorba despre un acord „istoric”.

„Este demult timpul să punem capăt unei discriminări instituţionale şi să oferim aceleaşi drepturi tuturor”, a spus deputatul ecologist Nicolas Walder.

Noua lege se afla în dezbateri din 2013, cu numeroase pendulări între cele două camere ale parlamentului. Una dintre prevederile cele mai controversate a fost accesul cuplurilor lesbiene la banca de spermă, prevedere care a nemulțumit partidele de dreapta.

Acestea au luptat în Senat pentru a încerca să impună ca adoptarea legii să fie condiţionată de o modificare a Constituţiei - ceea ce ar fi dus automat la o consultare populară - cerere respinsă în final. Cu toate acestea, dreapta ar putea impune un astfel de plebiscit dacă va aduna suficiente semnături pentru a-l convoca.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și