Ieri, 22 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceva, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.20, polițiștii de frontieră au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Falcău, județul Suceava, doi bărbați care nu-și justificau prezenta în zona de frontieră.

S-a luat măsura conducerii acestora la sediul Poliției de Frontieră, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Algeria, au vârste de 26, respectiv 28 de ani și că au trecut ilegal frotiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au depistat, ieri, 22.10.2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Izvoarele Sucevei, județul Suceava, 2 cetățeni de origine afro-asiatică, care nu-și puteau justifica prezenta în zona de frontieră. Și aceștia au fost duși la sediul sectorului, unde s-a stabilit că sunt din Algeria, au vârste de 22 și 25 de ani și că au trecut fraudulos granița din Ucraina în România.

În data de 22 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tarna Mare au declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 08.40, lucrătorii noştri au depistat pe raza localității

Tarna Mare, jud Satu Mare, trei persoane de origine afro-asiatica.

Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt afgani, cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca în continuare să fie luate măsurile legale ce se impun, conform prevederilor legale.

Citește și

Comentarii