Legiunea a citat numele unui olandez, unui australian, unui german şi unui francez, fără a preciza nici data, nici circumstanţele morţii lor.

Ministerul Afacerilor Externe francez a anunţat vineri că „un combatant (francez) plecat ca voluntar” a fost ucis „în lupte” în Ucraina.

Jurnalişti ai AFP au asistat la Harkov, pe 21 mai, la funeraliile olandezului Ronald Vogelaar. Colegii săi au declarat în timpul ceremoniei că el a fost ucis cu câteva zile înainte de focuri de artilerie.

Australianul ar fi fost ucis în luna mai, iar decesul său a fost confirmat de un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Australiei. Potrivit publicaţiei The Mercury din Tasmania, combatantul voluntar australian ucis se numea Michael Charles ONeill şi avea 47 de ani. Potrivit unui omagiu pe Facebook, el ”conducea răniţi de pe linia frontului”.

Legiunea informează pe site-ul său că cetăţeni din ţări precum Danemarca, Israel, Polonia, Letonia, Croaţia, Regatul Unit şi Canada s-au raliat rândurilor sale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat formarea acestei forţe internaţionale la începutul războiului, iar autorităţile ucrainene au declarat la scurt timp că au primit circa 20.000 de candidaturi.

Conflictul din Ucraina, care a trecut deja de 100 de zile, ar fi atras de asemenea un număr important de combatanţi voluntari din Georgia, fostă republică sovietică ce a trecut printr-un război-fulger cu Rusia în 2008, care s-a încheiat cu recunoaşterea de către Moscova a două teritorii separatiste proruse, Abhazia şi Osetia de Sud, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Rusia a afirmat săptămâna aceasta că a ucis „sute” de combatanţi străini în Ucraina de la începutul invaziei sale, pe 24 februarie, şi a împiedicat sosirea altora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet