Azi-noapte, la ora 00.15, un tânăr din Baia Mare a sesizat poliţia prin SNUAU 112 că în timp ce se deplasa pe bulevardul Bucureşti din municipiu, mai multe persoane necunoscute au încercat să-i sustragă prin violenţă telefonul mobil. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică, deplasaţi de urgenţă la locul indicat, l-au identificat pe apelant, care le-a precizat că a fost lovit de către patru tineri necunoscuţi care au încercat să-i sustragă telefonul mobil. Autorii nu au reuşit să-i sustragă telefonul iar victima a reuşit să fugă într-un local public şi să anunţe poliţia.

Poliţiştii au demarat activităţile specifice de identificare şi prindere a autorilor şi la scurt timp, i-au identificat pe cei patru tineri bănuiţi de comiterea faptei în Piaţa Izvoarele din municipiu. Aceştia au vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani şi sunt cercetaţi acum sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tâlhărie şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.