Bărbatul de 20 de ani a fost reținut joi de către polițiștii bucureșteni, în urma unei descinderi la domiciliul său din Ilfov. Individul este acuzat că a agresat sexual o minoră de 16 ani, în liftul unui bloc din Sectorul 3.

”În această dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Ilfov, într-un dosar de agresiune sexuală.

În fapt, la data de 25 august 2022, Secția 23 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual de un bărbat necunoscut, în liftul unui imobil din Sectorul 3”, a transmis Poliția Română.

A mai agresat două copile, de 11 și 13 ani, tot într-un lift

Bărbatul, care ar avea probleme psihice, este prădător sexual recidivist. A fost eliberat recent din penitenciar, susțin surse judiciare, după ce a mai agresat sexual alte două minore, de 11, respectiv 13 ani, tot într-un lift din București.

”Cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale, iar cu sprijinul Serviciului Criminalistic a fost stabilită identitatea persoanei.

În urma percheziției efectuate, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, au precizat polițiștii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și