"Pregătirile sunt în derulare", spune pr Vasile Iusco, protopop greco-catolic de Sighet. "Ne pregătim să primim pelerini la fel de mulţi ca în anii precedenţi. Am observat că, în fiecare an, numărul de pelerini a crescut, precum şi numărul de preoţi care vin în pelerinaj împreună cu credincioşii lor. Observăm şi că pelerinajul a devenit naţional, în sensul că avem prezenţă din sudul ţării, care vin în Sighet cu o zi înaintea pelerinajului. Odată cu beatificarea episcopilor martiri, acest punct de referinţă, Sighetu Marmaţiei, va deveni şi mai important, deoarece osemintele celor trei episcopi greco-catolici decedaţi la Sighet se află în acest loc; nu ştim cu siguranţă unde, dar este un antimis. Acolo călcăm pe moaştele viitorilor beatificaţi."

În pelerinaj la Sighet merg şi studenţii Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi. Pr. Fabian Doboş, capelan universitar, spune că pelerinajul lor durează de pe 27 până pe 29 aprilie şi va avea un program vast. "Scopul primordial este vizitarea Memorialului victimelor comunismului, a episcopului Anton Durcovici, care a murit aici. Dar ne vom lărgi orizontul şi să privim şi spre exemplul oamenilor de cultură care au suferit în această închisoare. Vom vizita Cimitirul Săracilor, cimitirul Săpânţa, mănăstirea Bârsana, mănăstirea de la Bixad."

Cimitirul Săracilor din Sighet este un ansamblu arhitectural dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea. Amenajarea acestui cimitir a început după 1997, când Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost declarat – prin legea nr. 95 – „ansamblu de interes naţional”. Prin aceeaşi lege, cimitirul este considerat ca parte a Memorialului, întrucât în anii 50 aici fuseseră aruncate în gropi anonime trupurile câtorva zeci dintre deţinuţii politici morţi în închisoarea Sighet. Nu se ştie cu certitudine câţi din cei 54 de morţi au fost îngropaţi aici şi câţi în alte locuri, întrucât comuniştii au practicat ştergerea urmelor: numele celor decedaţi nu erau nici înregistrate în acte, nici marcate pe mormânt. Mormântul era făcut să se piardă, cu timpul, şi el între sutele de morminte anterioare şi ulterioare, şi în felul acesta orice indiciu dispărea. Nimeni nu a reuşit să identifice până azi rămăşiţele pământeşti ale celor înmormântaţi acolo - scrie pe site-ul Memorialului din Sighet.

Citește și

loading...