Întrebat de jurnaliștii americani dacă liderul de la Kremlin este îngrijorat că va ajunge în fața unui tribunal pentru crime de război, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale ruse, Dmitri Peskov a declarat: „Nu, nu este. Nu vedem nicio posibilitate pentru asta”.

Peskov susține că Rusia s-a retras din regiunile ucrainene Kiev și Cernihiv ca un "act de bunăvoință pentru a arăta că Rusia este cu adevărat pregătită să creeze condiţii confortabile pentru continuarea negocierilor"

Pentagonul a declarat, miercuri, că forțele ruse s-au retras complet din capitală și din Cernihiv, un oraș aflat la nord. Dar serviciile secrete americane au avertizat că rușii ar fi putut lăsa mine în urmă. În urma retragerii forțelor ruse, au apărut numeroase acuzații de tortură, jafuri, violuri și crime împotriva civililor, iar imaginile descoperite de soldații ucraineni în localitățile ocupate de armata Rusiei sunt cutremurătoare, la fel și mărturiile victimelor care au reușit să scape din mâinile invadatorilor.

Peskov recunoaşte că Rusia a suferit pierderi ”semnificative” ale trupelor în Ucraina

Rusia a suferit pierderi ”semnificative” ale trupelor sale în Ucraina, ceea ce reprezintă ”o tragedie uriaşă” pentru ţară, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”Avem pierderi semnificative de trupe şi este o tragedie uriaşă pentru noi”, a recunoscut, totuşi, oficialul rus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet