La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun şi a actelor de comerţ ilicit cu fructe şi legume.

Au fost verificate 8 societăţi comerciale, 11 persoane fizice şi 15 mijloace de transport şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind desfăşurarea activităţilor de comerţ au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de 4 000 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 1 100 kg de fructe şi legume şi a fost ridicată în numerar suma de 348 de lei.

Totodată, poliţiştii au constatat patru infracţiuni de contrabandă şi au întocmit dosare penale pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet