Astfel, în perioada 18 – 20 august au fost organizate acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, a neacordării priorităţii de trecere şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatele radar din dotare au fost amplasate în special pe tronsoanele de drum cu risc major în producerea accidentelor rutiere pe fondul vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse poliţiştii au aplicat 167 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 60 000 lei. Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce nouă permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii rutieri au întocmit nouă dosare penale pe numele unor conducători auto care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice: patru dosare penale pentru conducere fără permis şi cinci dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii rutieri vă recomandă să conduceţi prudent şi să respectaţi toate regulile de circulaţie pentru a ajunge întotdeauna în siguranţă la destinaţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și