În 2014, țările comunitare au acordat azil unui număr de puțin peste 180.000 de solicitanți.

Procedurile de azil în Uniunea Europeană constituie adesea un proces îndelungat, care poate dura câteva luni.

Sirienii formează mai mult de jumătate din cei cărora li s-a acordat statutul de refugiat sau o altă formă de protecție în UE, urmați de eritreeni (8%) și de irakieni (7%). Aproape toți sirienii care au ajuns în Uniunea Europeană și-au văzut aprobate cererile.

Germania, principala țară de destinație în actuala criză a migranților, a acordat anul trecut protecție unui număr de 148.215 persoane, o creștere cu 212% comparativ cu 2014. Peste 100.000 dintre acești solicitanți proveneau din Siria, potrivit Eurostat.

Pe locul al doilea s-a aflat Suedia, cu 34.470 de cereri de azil aprobate, urmată de Italia — 29.630, Franța — 26.015, Marea Britanie — 17.920, Austria — 17.750, Olanda — 17.045.

Statele membre cu cele mai puține cereri aprobate — sub 100 — au fost Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia și Slovacia.

Potrivit Eurostat, statele UE au preluat și refugiați direct din afara teritoriului Uniunii, de pildă din tabere de refugiați din vecinătatea Siriei. Peste 8.000 de persoane au ajuns în UE pe această cale în 2015, majoritatea în Marea Britanie, Suedia și Finlanda.

Citește și

loading...