Directorul APIA Maramureş, Florin Urs a ţinut să arate că aceste scheme pentru perioada mai sus amintită sunt schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat, respectiv schema simplificată pentru micii fermieri.

„Tot prin APIA se vor derula ajutoarele naţionale agricole tranzitorii pentru sectorul vegetal şi zootehnic finanţate din bugetul naţional. Tot prin APIA avem cele trei Măsuri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Aici intră Măsura 10 - agromediu şi climă, Măsura 11- agricultură ecologică şi Măsura 13 pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale. Beneficiarii acestor plăţi sunt fermierii activi, persoane fizice şi/sau juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol sau deţinători legali de animale, conform legilor în vigoare”, a declarat Florin Urs.

Fermierii din Maramureş trebuie să ştie că pentru a aplica la una sau la toate aceste scheme trebuie îndeplinite nişte condiţii. Cererea unică pentru toate schemele mai sus menţionate se poate depune până la data de 15 mai la APIA. Pentru ca după data de 16 mai, timp de 25 de zile calendaristice, să se poată depune aceste cereri cu penalităţi de 1% pe fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Citește și

Comentarii