Conform datelor oficiale furnizate de Poliţia Română, în acest moment sunt 512 copii daţi dispăruţi la noi în ţară. Dintre ei, 298 sunt fete, iar 214 băieţi.

Pe pagina de Internet a poliţiei sunt, la capitolul copii dispăruţi, inclusiv profilele celor două adolescente din Caracal, Alexandra Mihaela Măceşeanu şi Luiza Mihaela Melencu.

În unele situaţii, dispariţiile sunt semnalate de mai bine de 13 ani, iar cazurile nu au fost nici acum rezolvate. La adulţi, numărul dispăruţilor în România este şi mai mare, de peste 2.000. Recent, statisticile arătau că, în total, circa 2700 de persoane sunt date dispărute în România, adulţi şi copii.

Conform Salvaţi Copiii, care citează Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție, între 30 aprilie 2018 şi 20 mai 2019 au fost daţi în căutare 5.078 minori daţi dispăruţi de familii, cei mai mulţi dintre ei adolescenţi. Dintre ei, 5.072 au fost găsiţi. Potrivit poliţiştilor, în peste 95% din cazuri a fost vorba despre plecări voluntare.

Notă: Acest articol a fost actualizat pentru a corecta o informaţie care spunea că, din 5078 de copii dispăruţi au fost găsiţi 5078. Informaţia reală este că 5072 de copii au fost găsiţi şi a fost menţionată în formula actualizată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și