De asemenea, pe parcursului anului 2019, la nivel național, s-au produs două accidente rutiere grave, având ca și cauză principală de producere, conducerea sub influența substanțelor psihoactive, în urma cărora o persoană a decedat și două au fost rănite grav.

În prezent, structurile de poliție rutieră utilizează la nivel național 118 dispozitive pentru depistarea substanțelor psihoactive.

„Referitor la achiziționarea de noi astfel de dispozitive precizăm că, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române se întreprind demersurile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru implementarea unui proiect care are ca scop îmbunătățirea dotării poliției rutiere cu autospeciale prevăzute cu sistem de monitorizare audio-video, cinemometre laser, precum și cu 44 de dispozitive de depistare a substanțelor psihoactive”, menționează Poliția Română.

Conform articolului 336 din Codul penal, conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet