Şoferul de 30 de ani a rămas încarcerat între fiarele maşinii. Salvatorii l-au scos inconştient şi l-au transportat la spital, însă Petru nu a mai putut fi salvat. Inima sa s-a oprit pentru totdeauana la doar 30 de ani.

De cealaltă parte, Gheorghe, şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest fiind depistat cu o alcoolemie de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Ce spun poliţiştii
Ieri, 13 august, la ora 23:50, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J.109 F, între localitățile Ocna Șugatag și Ferești s-a produs un accident rutier. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de către un tânăr de 23 ani din Sat Șugatag, dinspre Ocna Șugatag înspre Ferești, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 30 ani din Călinești.

În urma impactului, s-a încercat resuscitarea șoferului de 30 ani, însă la ora 01:33 s-a declarat decesul acesteia. Conducătorul auto de 23 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și pentru acordare de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiuniilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

”Rămas bun Petrică, nu pot să cred nici acuma că nu mai ești!"
Vestea morţii tânărului de 30 de ani i-a întristat pe cei dragi. Mesajele au curs pe reţelele de socializare. ”Rămas bun Petrică, nu pot să cred nici acuma că nu mai ești! Odihnește-te în pace verișor drag! Ai plecat mult prea devreme dintre noi, fie ca Dumnezeu să te așeze de-a dreapta lui! Dumnezeu să te odihnească în pace și drum lin spre cer”! ”Drum lin spre cer! Condoleanțe famileii și tie, Mărioară multă putere să treci peste… erați așa fericiți”! „Bunul Dumnezeu să te ierte O. Petru mare suparare ai lasat in urma ta !!!”, „Nu se pot spune multe cuvinte!!!Mare pierderere pentru familie și pentru noi, cei care te-am cunoscut! Dumnezeu să te odihnească în pace, iar de părinții tăi să aibă grijă, Dumnezeu!”, „Dumnezeu sa te odihnească în pace O Petru”, „Condoleanțe familiei și lui drum lin spre ceruri”, sunt doar câteva din mesajele postate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet